Dupa ce m-am despartit de fostul meu sot, unul din cunoscutii lui a facut intr-un final rost de noul meu numar de telefon si mi-a propus urmatorul targ (el fiind insurat; berbecule ai merita sa-ti dau numele sa aiba si tabloidele “a toca” vreo zi doua): o suma de bani pe luna pentru (vezi doamne!) intretinerea mea in schimbul usii deschise catre dormitorul proaspat de burlaca. La orice ora din zi sau din noapte.
Eu i-am raspuns linistita ca, atunci cand o sa ma vada el pe mine amanta, o sa-mi vad si eu, la randu-mi ceafa. A! Am adaugat ca, daca-i mai da prin cap sa sune inca o data, imi dau drumul la gura si-i stric casa. Fara discutii, o anunt pe nevasta-sa ce poama are la usa .
De ce se umilesc femeile acceptand statutul de amanta? N-o sa inteleg (si nici n-o sa fiu amanta, eu nu ma uit dupa barbati insurati) niciodata.
Sa fii amanta presupune intai de toate sa fii umilita. Sa fii singura de sarbatori fiindca dragutul tau sarbatoreste cu cei pe care-i iubeste. Sa te descurci singura pentru ca “sotul” are indatoriri fata de familie, nu tu esti cea care conteaza, ci ea, familia.
Sa fii amanta, de multe ori (am mai auzit si nesimtiri de genul “io ies si cu nevasta si cu amanta in acelasi cerc, sunt jmecher ba’, ma tine”, dar acestea sunt niste aberatii cu iz de mocirla urat mirositoare, dupa parerea mea ) presupune ca nu poti fii alaturi de cunoscutii, prietenii, apropiatii celui care e in viata ta.
Pentru ca acolo e ea, purtatoarea de verigheta si certificat, sotia. Poate si mama copiilor domnului, de ce nu.
Mai apoi, sa fii amanta inseamna, de regula, sa fii orice nu este nevasta. Adica. Daca oficiala e suparata, tu trebe’ sa fii vesela, daca ea e grasa, tu trebuie sa tii diete non-stop, daca ea e neingrijita tu trebuie sa fii Cindy Crawford, ca de nu, oferta pentru post e variata, multa, proaspata, infometata din cauza crizei .
