* şefii de lucrări dr. ing. Silviu Năstac şi Carmen Debeleac au prezentat în plen două lucrări din domeniul Mecanică
În urmă cu câteva zile, la Universitatea din Cambridge au fost invitaţi şi doi profesori brăileni, şef de lucrări dr. ing. Silviu Năstac şi şef de lucrări dr. ing. Carmen Debeleac, pentru a participa la cea de-a V-a Conferinţă Internaţională de Mecanica Mediilor Continue, la Murray Edwards College. Cei doi brăileni şi-au prezentat lucrările în plenul conferinţei, semn că au fost considerate deosebit de interesante. Şef de lucrări dr. ing. Carmen Debeleac a prezentat lucrarea "Particularităţi cu privire la metodele de testare la scară reală prin impact a grinzilor de pod", iar şef de lucrări dr. ing. Silviu Năstac a prezentat lucrarea "Cercetări avansate asupra degradării caracteristicilor funcţionale de la elementele vibroizolatoare pasive".
La această manifestare ştiinţifică de prestigiu au mai publicat şi alte cadre universitare de la Brăila: prof. dr. ing. Gavril Axinti, şef de lucrări dr. ing. Adrian Axinti, şef de lucrări dr. ing. Adrian Leopa, şef de lucrări dr. ing. Diana Anghelache, drd.ing. Ana Picu. Participarea la această manifestare ştiinţifică a reunit aproximativ 700 de cadre didactice, cercetători ştiinţifici, doctoranzi, masteranzi din toată lumea. Decanul Facultăţii de Inginerie, conf. univ. dr. Adrian Goanţă, a mai precizat că lucrările publicate sub egida acestei conferinţe sunt indexate în majoritatea bazelor de date internaţionale, ISI Thompson Web of Knowledge, ACM, Elsevier, ACS, CSA, Ulrigh, Scopus, crescând în felul acesta vizibilitatea cercetărilor realizate de tinerii brăileni în concordanţă cu noile direcţii strategice privind îmbunătăţirea performanţei în învăţământul superior şi în cercetarea ştiinţifică românească. * şefii de lucrări dr. ing. Silviu Năstac şi Carmen Debeleac au prezentat în plen două lucră