Astfel, localnicii care au avut drum în zona Canal Grande au fost încântaţi să îl vadă pe actor în acţiune. Ba la un moment dat, când personajul interpretat de acesta trebuia să scape cu orice preţ, aruncându-se de la balconul unei camere de hotel, s-au temut pentru viaţa lui. Distanţa până jos era apreciabilă şi, în ciuda tuturor măsurilor de siguranţă luate de producătorii filmului, un singur pas greşit era suficient pentru ca o catastrofă să se întâmple. Îngroziţi că idolul lor ar putea păţi ceva, fanii lui Johnny i-au ţinut pumnii şi au urmărit scena cu sufletul la gură. Când, însă, cascadoria s-a încheiat cu bine, oamenii au constatat că saltul mortal nu fusese făcut de actor, ci de o dublură a acestuia. Johnny a intrat în scenă doar câteva minute mai târziu, când regizorul a filmat momentul în care personajul lui se aduna cu greu de pe jos, dintr-un morman de legume, după ce evadase din dormitorul Angelinei. Gurile rele spun că Johnny nu şi-a făcut singur cascadoria pentru că ar fi vreun fricos, ci pentru că aceasta a fost dorinţa partenerei lui de viaţă, cântăreaţa franceză Vanessa Paradis.
Sursa foto: Guliver/Splash News
Astfel, localnicii care au avut drum în zona Canal Grande au fost încântaţi să îl vadă pe actor în acţiune. Ba la un moment dat, când personajul interpretat de acesta trebuia să scape cu orice preţ, aruncându-se de la balconul unei camere de hotel, s-au temut pentru viaţa lui. Distanţa până jos era apreciabilă şi, în ciuda tuturor măsurilor de siguranţă luate de producătorii filmului, un singur pas greşit era suficient pentru ca o catastrofă să se întâmple. Îngroziţi că idolul lor ar putea păţi ceva, fanii lui Johnny i-au ţinut pumnii şi au urmărit scena cu sufletul la gură. Când, însă, cascadoria s-a încheiat cu bine, oamenii au constatat că saltul mortal nu fusese făcut de actor, ci de o dublură a acestuia. John