Îmi aminteşte întotdeauna că nu-i ştim pe adevăraţii vinovaţi pentru martie ’90 de la Târgu-Mureş. Nu-mi place că în fiecare an în preajma acestei sărbători a maghiarimii se inflamează spirite.

Că se găsesc de fiecare dată băgători de seamă care se agită, fâlfâie steaguri sau afişează pancarte ce dau apă la moară extremiştilor. Acum, scânteia a fost aprinsă de o mână de aleşi locali din Harghita, Covasna şi Mureş care s-au trezit, la Sfântu Gheorghe, să ceară ca maghiara să fie limbă oficială în secuime.

N-a contat pentru aceştia că în Harcov maghiara e folosită mai mult decât oriunde la noi în educaţie, administraţie şi justiţie, ca de altfel în orice localitate în care etnicii maghiari sunt peste 20 la sută din populaţie.

Reacţiile nu au întârziat să apară. La Cluj, Noua Dreaptă a organizat un protest, în ziua premergătoare sărbătorii maghiarimii de pretutindeni, nerecunoscut făţiş ca antimaghiar, ci declarat împotriva regionalizării, care în mintea unor astfel de rătăciţi este sinonimă cu dezmembrarea României.

Atât le-a trebuit câtorva ultraşi secui că s-au şi infiltrat printre manifestanţii prezenţi în capitala Ardealului de Ziua maghiarilor. Şi, spre mai marea ruşine a ungurilor şi secuilor normali la cap, au afişat o pancartă cu textul „Ţinutul Secuiesc nu e România“, chiar sub nasul ministrului sănătăţii Cseke Attila. Purtătorul pancartei otrăvite şi al unei haine cu însemne naziste a fost scos din mulţime de poliţie.

Dar prea târziu pentru ca maghiarii oneşti să se mai poată bucura cu adevărat de sărbătoare. Secuiul anulase printr-un gest teribilist toate intenţiile lor bune.

Dana Gherman este redactor-şef la „Adevărul de Seară“ Cluj