Au jucat rolul Annei Christie, în „Anna Christie“, de Eugene O’Neill.

De ieri: Anna Magnani

Încă de la primele sale roluri, Anna Magnani se bucura de un statut paradoxal: era cea mai iubită şi mai populară actriţă italiană, dar era văzută în acelaşi timp ca o antidivă, o actriţă lipsită de glamour. A fost mereu comparată cu Eleonora Duse şi cu Greta Garbo, dar inedit în cazul ei era autenticitatea interpretării. Stilul ei vulcanic, bazat în primul rând pe emoţie şi apoi pe tehnică, a făcut din ea o figură iconică a teatrului şi a cinematografului neorealist italian.

Cazul ei exemplifică ceea ce criticul André Bazin definea drept caracteristica principală a actorilor din filmele neorealiste: „ei trebuie să fie înainte de a se exprima". „Adeseori m-am întrebat cum reuşeşte Anna Magnani să trăiască în sânul societăţii şi să rămână liberă de orice convenţie. Era cea mai neconvenţională femeie pe care am cunoscut-o vreodată", scria Tennessee Williams în cartea sa de memorii.

De azi: Liv Ullmann

Pentru Liv Ullmann, teatrul a fost întotdeauna o formă de terapie: „Simţeam că trăiesc cu adevărat doar pe scenă. Era singurul mod de a comunica cu oamenii." A debutat în teatru în 1957, în „Jurnalul Annei Frank", dar rolul care avea să-i schimbe viaţa şi să marcheze începutul unei lungi colaborări cu Ingmar Bergman a fost cel din filmul „Persona".

În prezent, Ullmann continuă să joace şi să regizeze. În 2009 a pus în scenă „Un tramvai numit dorinţă", spectacol în care rolul lui Blanche a fost jucat de Cate Blanchett. „În meseria asta trebuie să fii mereu pregătit pentru eşecuri. Pentru că din ele înveţi cel mai mult. Succesele, elogiile, toate astea nu te ajută cu nimic. Dar după un eşec începi să te gândeşti mai mult la lucruri şi să-ţi pui întrebări în legătură cu alegerile pe care le-ai făcut şi cu felul în care ai jucat", spunea actriţa norve