Ioana Nemeş a ţinut la Pavilion Unicredit o conferinţă despre „Evaluări lunare“, un proiect deja cu vechime, în care viaţa de zi cu zi este reciclată în sculpturi. Artista a arhivat cele mai importante etape în urma cărora a ajuns să se ocupe de artă, pentru ca mai apoi să dea acestor imagini-document un sens.
Acum câţiva ani, am văzut la Brukenthal o expoziţie atât de puternică, încât îşi bântuie multă vreme privitorul: pereţi acoperiţi de grafice obsesiv detaliate, generate de regulile unei subiectivităţi extreme. Cu alte cuvinte, retrospectiva artistei conceptualiste germane Hanne Darboven, cunoscută pentru proiecte ca „Scrierea timpului" sau „Viaţă, vieţuire", prin care îşi „distila" experienţele subiective până la pure abstracţiuni.
Săptămâna trecută, una dintre conferinţele de la Pavilion Unicredit i-a fost rezervată Ioanei Nemeş, unul dintre cei mai activi artişti români de pe scena ultimilor ani. Sub invitaţia „Ioana Nemeş traduce timpul: plusuri şi minusuri", autoarea unei serii recente de sculpturi inspirate de ritualuri tradiţionale româneşti a prezentat un proiect mai vechi, a cărui miză anulează însă orice fel de datare, la fel ca în cazul proiectelor semnate de Darboven.
Regulile jocului
„Evaluări lunare" este titlul sub care Ioana Nemeş şi-a condensat, începând din 2001, harta impulsurilor şi evenimentelor care au adus-o în rolul de artistă. După ce, ca jucătoare profesionistă de handbal, s-a văzut nevoită, în urma unui accident, să renunţe la sport, pe atunci artista-under-construction şi-a început primul proiect chiar pe peretele din sufragerie. De atunci, Nemeş a arhivat cele mai importante etape în urma cărora a ajuns artist, pentru ca mai apoi să dea acestor imagini-document un sens într-un joc mai mare şi chiar o materialitate.
Odată piesele adunate, a fost nevoie de un set de reguli pentru interpretare: componentei s
