Se spune că îmi trebuie trei de secunde pentru a aborda o femeie. Dacă ezit peste marginile acestui interval, sunt un om mort. Îmi vor veni tot felul de gânduri, voi începe să cad în mine, mi se va pierde orice urmă de curaj, mă voi bloca ca un motor gripat, iar şansa va fi pierdută.

Sunt trei secunde care fac diferenţa – mai ţineţi minte discursul lui Al Pacino din Any Given Sunday? – dintre a pierde şi a câştiga, dintre a trăi şi a muri.

Secunda 3

Poate exagerez, poate situaţia nu este atât de dramatică, poate ceilalţi bărbaţi sunt mai curajosi, însă mie ori de câte ori abordez o femeie străină inima îmi bate cu putere, am emoţii, îmi este frică, e groaznic!

Până să ajung acolo la acea femeie, trebuie să trec prin furcile caudine ale unei panici pe care nu o pot controla. Atunci când înaintez către o femeie necunoscută cu gândul de a o aborda, simt că fac parte dintr-o bătălie mai largă, dintr-un scenariu mai mare.

Se spune – în cărţile de biologie evoluţionistă – că dacă mediul este responsabil de selecţia naturală, de cealaltă selecţie – cea sexuală – este responsabilă femeia. Selecţia sexuală este cel mai fin mecanism de sortare al masculilor cu gene bune, iar acest mecanism este în întregime la dispoziţia femeilor.

Prin urmare, femeia este responsabilă în mare parte de ceea ce înseamnă validarea unui bărbat, de validarea genelor sale şi de statuarea valorii sale sociale.

Respingerea pe care o femeie o aruncă asupra unui bărbat cântăreşte enorm atât pentru stima sa interioară, cât şi pentru semnalmentele sociale ale valorii sale. Umbra unei respingeri feminine este o provocare pentru oricare bărbat situat pe piata riscului care se reglează în relaţia sa cu femeile.

Secunda 2

Atunci când fac primii paşi către o femeie, creierul meu ştie (de multe ori fără să mă anunţe) că miza este mare, iar semnalele de alar