Lucrătorii ISU Vrancea sunt supuşi doar unor teste psihologice periodice, pentru care este nevoie se vină specialişti de la Bucureşti. Organigrama Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Vrancea prevede un post pentru psiholog, însă acesta nu a fost ocupat niciodată. Concursul, organizat pentru prima şi ultima oară în urmă cu doi ani, nu a fost promovat.
Implicaţi în misiuni de salvare cu grad mare de risc, pompierii pot suferi traume emoţionale profunde care cu greu pot fi depăşite fără ajutorul unui psiholog. Tocmai de aceea, existenţa unui astfel de specialist este absolut necesară în cadrul inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă, însă puţine sunt judeţele unde postul de psiholog, de altfel trecut în organigramă, este ocupat.
Este şi cazul unităţii din Vrancea, unde niciodată de la înfiinţare, mai exact din decembrie 2004, nu a existat un cabinet psihologic. Şi, chiar dacă au fost persoane interesate de ocuparea funcţiei, acestea nu şi-au putut încerca norocul ani la rând, deoarece concursul a fost organizat o singură dată, în 2007.
„Nu avem un psiholog încadrat, iar de organizarea concursului se ocupă Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă. În urmă cu doi ani a avut loc un astfel de concurs, ţinut la nivelul IGSU, însă nimeni din cei înscrişi nu l-a promovat", declară George Dumitrache, purtător de cuvânt în cadrul ISU Vrancea.
Şansele ca pompierii să dispună de un psiholog în următorii doi-trei ani sunt egale cu zero, deoarece posturile din instituţiile bugetare sunt blocate.
Au nevoie de psiholog
Deşi condiţia esenţială pentru a putea practica meseria de pompier este aceea de a avea un psihic puternic, unii dintre ei sunt de părere că discuţiile cu un psiholog ar fi utile.
„Îmi place ceea ce fac şi m-am obişnuit cu situaţiile dificile, însă uneori suferinţa celor pe care trebuie să-i salvez mă a