Deşi nu a obţinut decât o remiză pe teren propriu cu Dinamo, la CFR s-a instaurat pentru moment liniştea, patronul dând asigurări că postul lui Mandorlini nu este în pericol
Andrea Mandorlini se află în postura ingrată a antrenorului care este păstrat în funcţie doar pentru că deocamdată nu i s-a găsit înlocuitor. Imediat după meciul cu Dinamo, finanţatorul Arpad Paszkany a acordat declaraţii prin care îşi exprima suportul pentru italian, la fel cum se întâmpla de fiecare dată când pregătea înlocuirea antrenorului.
Omul cu banii din Gruia a negat toate zvonurile potrivit cărora ar fi fost la Paris pentru a negocia cu Ladislau Boloni. „În viaţa mea nu am discutat cu Laci Boloni, deşi îl respect foarte mult pentru ceea ce a realizat în carieră. Nu este nimic adevărat, pot să vă spun doar că Iuliu Mureşan a fost la Paris pentru a încheia o colaborare cu un club din Brazilia.
Mandorlini nu pleacă, va fi linişte în următoare săptămână la CFR. A înţeles şi el că a greşit, iar acum am jucat mult mai bine“, a spus acesta. De fapt, conform unor surse, săptămâna trecută cei doi au căutat disperaţi un tehnician, dar nciciunul nu a fost de acord să preia echipa în acest moment.
Şi Protasov a spus „nu“ deocamdată
Boloni a fost principala ţintă a conducerii, Paszkany fiind un admirator al tehnicianului. După o întâlnire de câteva ore la Paris, acesta a cerut un timp de gândire de două săptămâni, pentru a discuta cu familia şi să se decidă, deoarece mai are două oferte din Franţa. Cum patronul nu-şi poate permite luxul să aştepte atât de mult, s-a reorientat pentru moment. Oleg Protasov, antrenor care a pregătit Steaua în trecut şi a făcut-o cu succes, l-a impresionat pe Arpad Paszkany.
Acesta şi-l doreşte cu insistenţă pe ucrainean, motiv pentru care l-a contactat la începutul săptămânii, conform unor surse. Tehnicianul a respins propuner