Este timpul pentru o revoluţie, dar în bulgarii fugiţi în exil la Brăila nu s-a copt, încă, maturitatea. În 1871, cârciumile româneşti gem de strigătele dureroase ale tinerilor bulgari, dar răzvrătiţii de birt îşi îneacă revoluţia în băutură.
Sunt idealişti şi pătimaşi, dar incapabili să dea o formă practică propriilor convingeri. Sunt visători şi aroganţi, dar vrednici de milă. Diferenţa dintre ei şi bandiţi este minimă: ei măcar au o idee pentru care pot să moară. Se strâng pe cheiul Dunării pentru a vedea cum răsare din ceaţă Bulgaria, îşi petrec timpul înjurându-i pe asupritorii turci şi scrijelesc pereţii cu însemne anarhiste. Dar revoluţia lor se reduce doar la atât.
Se întorc mereu în Brăila, „Where The Streets Have No Name" („Acolo unde străzile nu au nume" - regizorul spectacolului inserează un pasaj muzical al trupei U2) unde abia dacă sunt toleraţi, unde provoacă dezordine, unde muncesc săptămâni întregi fără să fie plătiţi, doar pentru că sunt bulgari. Strigă „Trăiască Bulgaria!" din cinci în cinci minute, uneori pentru că au băut un pic cam mult, alteori pentru că nu au uitat să creadă în asta. În teorie, revoluţia lor sună foarte bine.
Un spectacol reuşit
Regizorul Alexander Morfov, creator de top în Bulgaria, ia imagini ale cinemaului lui Fellini sau Kusturica şi le traduce în limbaj teatral. El îşi ironizează puternic compatrioţii în „Exilaţii", spectacol-vedetă al Teatrului Naţional din Sofia, care a avut o singură reprezentaţie la Teatrul Naţional din Bucureşti, la începutul acestei luni. Producţia are la bază povestirea „Nedoriţii, neiubiţii", scrisă în 1882 de Ivan Vazov (1850-1921), un fel de Caragiale bulgar. Dramaturgul a tratat cuvintele „libertate", „patrie" sau „patriotism" cu o doză potrivită de satiră, care le-a făcut să nu capete accente dulcege.
Trupa Teatrului Naţional din Sofia este vibrantă şi puternică, a
