Era prevăzut ca trupele olandeze să fie înlocuite în 2008 cu forțe ale altui stat NATO. Dar nimeni nu s-a oferit voluntar, aşa că misiunea lor a fost prelungită cu încă doi ani. Dar acum social-democrații olandezi din coaliția aflată la putere au declarat că ajunge - trupele olandeze trebuie să se întoarcă acasă. Pentru că partenerii creştin-democrați s-au opus, guvernul a căzut.

Veşti neplăcute pentru preşedintele american Barack Obama, care măcar din motive politice are nevoie de orice ajutor posibil în Afganistan - chiar şi de la aliați mai mici. Pentru mulți americani, mai ales pentru cei cu convingeri neoconservatoare, atitudinea Olandei ar putea veni ca o confirmare a suspiciunilor față de europenii perfizi, obsedați de confortul material, dar dependenți de-a dreptul infantil de protecția militară americană. Când lucrurile se complică şi devin urâte, europenii pleacă cu coada între picioare, spun aceşti americani.

Este adevărat că două conflagrații mondiale cumplite au făcut ca majoritatea europenilor (Marea Britanie e o poveste oarecum diferită) să nu mai fie extaziați de aura unui război. În special germanilor li s-a tăiat apetitul pentru agresiuni militare, motiv pentru care în Afganistan sunt reticenți să participe la altceva decât simple activități de poliție. Cu gândul la Ypres, Varşovia sau Sta-lingrad, ca să nu mai vorbim de Auschwitz şi Treblinka, mulți cred că e bine să fie aşa. Există totuşi momente când pacifismul, chiar şi în Germania, este o reacție nepotrivită la o amenințare serioasă.

Oricum ar fi însă, pacifismul nu este o explicație suficientă pentru ce s-a întâmplat în Olanda. Motivul pentru care olandezii au rezerve în a continua misiunea din Afganistan nu este trauma celui de-al doilea război mondial, ci un mic oraş bosniac numit Srebrenica. La mijlocul anilor '90, olandezii s-au oferit voluntari să apere Srebrenica de f