– interviu cu Simona SOARE-IVĂNESCU, lector pentru nevăzători -

În mai 1998, s-a prezentat la un concurs organizat de Asociaţia Nevăzătorilor din România, fără să ştie nimic despre postul pe care ar fi vrut să-l ocupe – lector al Studioului Cărţii Vorbite al ANR. În urma probei pe care a susţinut-o – citirea mai multor pasaje din cărţi şi autori diferiţi, prin care i-au fost testate capacitatea de adaptare la diverse stiluri, dar şi pronunţia corectă a unor nume străine – Simona Soare-Ivănescu a convins repede de talentul ei de „cititor“ şi a fost angajată. Trei ani mai tîrziu, s-a transferat la Biblioteca Publică pentru Deficienţi de Vedere, o filială a Bibliotecii Metropolitane Bucureşti, înfiinţată în martie 2001, şi singura instituţie publică de profil din România. O iniţiativă lăudabilă – îmi povesteşte – a directorului Bibliotecii Metropolitane, dr. Florin Rotaru, a Alexandrei Ionescu Titu, critic de artă, şi a preşedintelui ANR, Radu Sergiu Ruba, care au conceput proiectul şi au cerut finanţare de la Uniunea Europeană. Un pionierat care se păstrează pînă astăzi, dat fiind că încă nu s-a înfiinţat o a doua bibliotecă publică pentru nevăzători. La Satu-Mare, Tulcea, Cluj şi Iaşi, în cadrul bibliotecilor judeţene, există cîte o secţie specială (cea de la Iaşi este finanţată de Fundaţia „Bill şi Melinda Gates“), dar nu sînt biblioteci publice speciale. De ce? Din principiu, îmi explică Simona: „E simplu. Cuiva nu i se pare suficient de important“.

V-aţi prezentat la concursul organizat de ANR fără să ştiţi măcar că există meseria de lector. Nu aţi avut o strîngere de inimă?

Deloc! Nu ştiam, într-adevăr, că există o asemenea meserie, dar nu ar fi fost prima dată cînd mi-aş fi folosit vocea pe post de „instrument de lucru“ – am fost membră a Corului de copii Radio, membră a Corului de copii al Operei Române, deci pot spune