Ştiu, în filmul ăsta nu se-ntâmplă mai nimic. O fată durdulie repetă tot timpul „Mă numesc Frăţilă Delia Cristina şi sunt cea mai norocoasă şi mai fericită fată din lume.
Am trimis trei etichete de suc Bibo Multifruct şi am câştigat acest superb Logan Break". (Uneori uită să spună „cea mai norocoasă"şi i se atrage atenţia.) Apoi duce la gură o sticlă cu un suc galben şi bea din ea. Din spate se aude „Hai, bea-bea-bea! Nu te opri! Bea mai mult!" Şi ea bea. Apoi termină de băut şi spune „Trimite şi tu!"Şi gata... Apoi auzi din nou „Mă numesc Frăţilă Delia Cristina şi sunt cea mai norocoasă şi mai fericită" etc., apoi vine faza cu băutul şi, la final, „Trimite şi tu!". În buclă, pe parcursul întregului film.
„Ce film e ăsta?"- se vor întreba mulţi. Nu tu acţiune trepidantă, nu tu crimă, nu tu poveste de dragoste!... Nici măcar fata nu e mai de Doamne-ajută, să-ţi bucure privirea!...
Filmul ne oferă, pur şi simplu, o „felie"de viaţă. În fond, aşa e şi viaţa noastră: nu are ca ingrediente crime, explozii, urmăriri şi nici măcar bombe sexy care să dea bine în decor.
Filmul are marea calitate că, văzându-l, realizăm că noi înşine suntem cea mai fericită fată din lume. Adică o persoană de care profită toţi, pe care societatea de consum o calcă pur şi simplu în picioare şi căreia părinţii îi ţin discursuri sforăitoare de tipul „ne-am sacrificat să nu-ţi lipsească nimic, să avem ce să-ţi punem pe masă".
Să nu-mi spuneţi că n-aţi trecut prin aşa ceva, că nu i-aţi auzit niciodată pe ai voştri băgând placa asta ipocrită! Eu, da - şi asta m-a făcut să intru în pielea fetei durdulii şi provinciale din filmul lui Radu Jude, să mă identific cu ea. Da, şi eu sunt cea mai fericită fată din lume... Nu mai pot de-atâta fericire!
