Comuna Adamclisi e în doliu. În această seară, localnicii şi colegii de serviciu au aşteptat maşina care a adus sicriul în care se află trupul neînsufleţit al primarului Emilian Burcea.
Familia şi-a exprimat dorinţa ca sicriul să fie depus acasă, în locuinţa sa din localitate. Emilian Burcea va fi înmormântat joi.
Ultimul drum Vestea morţii edilului i-a luat pe nepregătite atât pe localnici, cât şi pe colegi. „Ieri dimineaţă râdea, spunea, era bine. Cine ar fi crezut că s-ar putea întâmpla aşa ceva?!“, a declarat secretarul Primăriei Adamclisi, Mioara Nazâru. „Ieri ne-am întâlnit la Primărie, am discutat ca în oricare altă zi, iar pe la ora 9.00 a mers la Abrud, apoi nu ne-am mai întâlnit. A plecat după aceea cu un prieten la Silistra“, îşi aminteşte şi viceprimarul Beinur Raşit. Nimeni nu bănuia că ar fi ultimul drum. „Am crezut că e o greşeală“ La Silistra, Emilian Burcea i-a spus prietenului care se afla la volan că se simte rău, apoi a cerut apă. Mai apoi şi-a sunat soţia şi au convenit că la întoarcere va merge la Spitalul Judeţean Constanţa. N-a mai apucat. A ajuns în stare foarte gravă la spitalul din Silistra. Medicii au făcut câteva manevre de resuscitare, însă a fost în zadar. Inima lui a încetat să mai bată, iar medicii au declarat decesul. „La ora 3 după amiaza, am fost sunat şi mi s-a spus că e internat în spital. Am plecat cu soţia lui spre Silistra. Abia acolo am aflat că e decedat. Amândoi am crezut că e o greşeală. Nu ne-a venit să credem până nu l-am văzut“, povesteşte viceprimarul.
Astăzi, medicii bulgari au efectuat necropsia şi au concluzionat că decesul a survenit în urma unui infarct miocardic.
Primarul popular
Emilian Burcea, de profesie contabil, a câştigat încrederea locuitorilor din Adamclisi în 2004, când a câştigat primul mandat de primar în turul al doilea al alegerilor locale. Patru ani mai târziu, în 2008