● Jean Starobinski, La parole est moitié à celuy qui parle..., Entretiens avec Gérard Macé, La Dogana/France Culture, Gèneve, 2009
Pentru cei care vor să ştie mai bine nu doar pe ce lume trăiesc, ci şi pe ce lume gîndesc, există oameni ca Jean Starobinski. Întrebîndu-mă acum care ar fi gradul de interes al acestui subiect, trebuie să spun că mă simt descumpănită. În aceste zile, a scrie despre un umanist elveţian nu poate decît să ilustreze proverbul: „Ţara arde (zic unii în flăcări violet) şi baba se piaptănă“.
În plus, mai mult ca oricînd, a devenit evident că în România de azi nici măcar a şti pe ce lume trăieşti nu e la îndemîna tuturor, ba chiar – surpriză de proporţii! – ezitări majore la acest capitol manifestă un personaj care a aspirat la funcţia supremă în stat, susţinut în confuzie de cea care se credea pregătită să se bucure de rangul primei doamne într-o ţară europeană.
Semnul că ştii pe ce lume trăieşti este reacţia adecvată la circumstanţele vieţii, atitudinea în faţa evenimentelor fiind rezultatul viziunii pe care o avem asupra lumii. Pentru a înţelege şi a accepta ce ni se întîmplă, în forul nostru interior trebuie să optăm fie pentru o explicaţie raţională, fie pentru una iraţională. Pentru că aproape oricărui fenomen i se poate aplica o dublă lectură, opţiunea individuală este dirijată într-un sens sau altul în funcţie de convenţia socială, presiunea fiind exercitată de modelul general acceptat în cadrul grupului respectiv. Nici o societate nu poate fi 100% raţională sau 100% iraţională, cele două componente deţinînd în diversele paliere sociale o pondere variabilă, dar orice formaţiune socială stabilă tinde să evite incoerenţa şi etajează lecturile date realităţii.
La nivelul discursului oficial lucrurile trebuie să se separe, nu mai este admisă ezitarea, cele două modele nu pot să coabiteze de
