Se ştie că trăiesc pe Facebook şi Twitter şi că rareori mă abţin să scriu despre asta. Aşa că Alex de la FocusBlog m-a invitat la un guest post pe tema preferată.

M-am dus cu un text şi am recunoscut: în spatele necesarului, ceea ce te ţine în reţea e viciul.

„Sunt un jurnalist de online, trebuie să fiu acolo (pe Twitter), să ştiu mecanismele, să pot înţelege mediul în care mă aflu.

Ca individ, funcţionează acelaşi algoritm: e epoca în care trăim şi nu poate fi irosită fără să încerci măcar să guşti din ea.

Dar partea asta, lucidă, e simplă. Adevărată, dar simplă. Iar ceea ce decurge din ea sună deja plictisitor, în sensul că s-a mai spus de multe ori: ştirile se pot naşte pe Twitter, afli lucruri noi pe care nu le citeşti în media tradiţională, prietenii pot fi găsiţi tot acolo, umanitatea îşi întinde aripile pe reţelele sociale, cu milioanele ei de feţe, interesante, hidoase, naive, stupide, fermecătoare, cinice, stranii, uimitoare. Ca observator nu îţi poţi permite luxul să nu intri pentru a fi martor.

În spatele deciziei, însă, subconştientul pregăteşte altceva”.

Continuarea, pe FocusBlog. Urmăreşte-ne pe Facebook şi pe Twitter

Se ştie că trăiesc pe Facebook şi Twitter şi că rareori mă abţin să scriu despre asta. Aşa că Alex de la FocusBlog m-a invitat la un guest post pe tema preferată.

M-am dus cu un text şi am recunoscut: în spatele necesarului, ceea ce te ţine în reţea e viciul.

„Sunt un jurnalist de online, trebuie să fiu acolo (pe Twitter), să ştiu mecanismele, să pot înţelege mediul în care mă aflu.

Ca individ, funcţionează acelaşi algoritm: e epoca în care trăim şi nu poate fi irosită fără să încerci măcar să guşti din ea.

Dar partea asta, lucidă, e simplă. Adevărată, dar simplă. Iar ceea ce decurge din ea sună deja plictisitor, în sensul că s-a mai spus de multe ori: ştirile se pot naşte pe Twit