Ceea ce urmăreşte forumistul nu e să brutalizeze, ci să convingă. Nu să spargă nasurile, ci să reorienteze minţile.
A interveni pe „forum" a devenit, de câţiva ani buni, un hobby la îndemână. La sfârşitul fiecărui articol publicat în presa curentă, o sumedenie de cititori (care, de regulă, nu-şi semnează mesajul cu numele lor adevărat) se pronunţă, fiecare cu inteligenţa şi gramatica lui, asupra articolului cu pricina. Nimic rău, în principiu. Am făcut însă experienţa de a citi, în mai multe rânduri, felurite reacţii la articolele mele. A rezultat o rapidă reflexie asupra acestui nou „gen" literar şi mi se pare util să o împărtăşesc forumiştilor înşişi.
Aş aminti, mai întâi, interlocutorilor mei că termenul „forum", dincolo de istoria lui „electronică", are o ereditate nobilă, grecească şi latină. Forumul roman, ca şi agora grecească, erau locuri publice axiale în viaţa cetăţii. Forumul era, deopotrivă, spaţiu al autorităţii, al instituţiilor politice, şi loc al adunărilor populare, al dezbaterilor comunitare sau al comerţului. Pe scurt, forumul era un loc al schimbului: de idei, de mărfuri, de opinii. Acolo se luau decizii, acolo se instituiau legi, acolo se desfăşurau „certurile" între cetăţeni, fie ei reprezentanţi ai diferitelor facţiuni politice, filosofi, negustori, sau gură cască. Forumul era un teritoriu civic şi ritual. Toate astea ar trebui să impună forumistului contemporan o anumită ţinută, o anumită responsabilitate. A fi prezent „pe forum" înseamnă a asuma un rol social, un oficiu public. Forumul nu e un ring de box, în care intri pus pe mutilarea adversarului. El nu e, de fapt, un loc al adversităţii, chiar dacă e unul al dezbaterii, al părerilor contradictorii. Ceea ce urmăreşte forumistul nu e să brutalizeze, ci să convingă. Nu să spargă nasurile, ci să reorienteze minţile. Asta se face cu argumente, cu vervă (eventual ironică), nu în