Criza grecească a scos la iveală şi reformele care nu au fost aplicate de la criza subprime din Statele Unite, chiar dacă membrii G20 au speranţe de reglementare, scrie ziarul elveţian Le Temps, citat de Agerpres. Ea a permis băncilor de investiţii şi fondurilor speculative să pătrundă în această breşă şi să concretizeze proverbul potrivit căruia "nenorocirea unora duce la fericirea altora". De asemenea, a trezit amintiri vechi. După cum zic germanii "proasta gestionare este înscrisă în ADN-ul grecilor", iar grecii îşi amintesc că ţara lor nu a fost decât o dată în incapacitate de plată, în 1932, în plin marasm al Marii Recesiuni. Replica lor este la fel de aspră: "Naţional-socialismul este în ADN-ul Germaniei?"

Starea deplorabilă a finanţelor sale a făcut imediat din Grecia groparul solidităţii monedei euro. Înverşunarea cotidienelor britanice, care nu au ezitat să afirme că întregul edificiu al Uniunii Europene era ameninţat, era atât de puternică încât a inoculat îndoieli în ceea ce priveşte adevăratele intenţii ale "justiţiarilor". Se cunosc deja rezervele Regatului Unit faţă de moneda unică şi de Europa. Se ştie că interesele Londrei nu merg în aceeaşi direcţie cu interesele politice ale UE.

Criza grecească a ridicat şi alte semne de întrebare. Atena a fost surprinsă de tonul ridicat al preşedintelui Comisiei Europene, portughezul José Manuel Barroso, dar şi al comisarului european pentru afaceri economice şi monetare, spaniolul Joaquim Almunia, amândoi originari din ţări care sunt, de asemenea, confruntate cu grava criză financiară. Un eurodeputat al Partidului Socialist grec, care doreşte să-şi păstreze anonimatul, îşi exprimă mirarea: "În 2006, Comisia era la curent cu riscul de prăbuşire a Greciei. Nu s-a exercitat nicio presiune demnă de acest nume asupra guvernului conservator al lui Kostas Karamanlis. Iar în iulie 2009, cu o