– interviu cu Mihaela MIROIU, profesoară de ştiinţe politice la SNSPA –

Consideraţi că, în România, în momentul de faţă, femeile au şanse egale cu bărbaţii? Dacă da, de ce? Şi în ce domenii ale vieţii publice şi private se manifestă cu precădere această inegalitate?

Egalitate de şanse înseamnă egalitate de şanse în competiţie. Conceptul este de sorginte liberală şi se aplică în cadrul politicilor liberalismului bunăstării generale. A fost preluat şi de către socialişti ca o expresie a dreptăţii sociale. Este vorba de şanse egale în educaţie, pe piaţa muncii, la resurse economice: capital, salarii, la distribuirea resurselor publice etc.

În momentul de faţă, femeile au şanse egale cu bărbaţii în educaţie (mai puţin fetele din comunitatea romă tradiţionalistă). Devin necesare în scurt timp politici de egalizare a şansei băieţilor în accesul la învăţămîntul superior, mai ales în domeniile feminizate: medicină, studii economice, drept, ştiinţe sociale, arte, domenii în care fetele depăşesc 70%.

Pe piaţa muncii, femeile reprezintă peste 47% din forţa de muncă totală. Problema neşansei este legată de lipsa politicilor de conciliere între muncă şi gospodărie din cauza cărora rezultă performanţe mai scăzute, slujbe mai prost plătite, avans mai lent în carieră. Bărbaţii români sînt parteneri în proporţie de 5%, restul aşteaptă ca femeile să îndeplinească toate rolurile tradiţionale.

Accesul la capital este dramatic scăzut. Privatizarea s-a făcut aproape total în favoarea bărbaţilor. A fost cea mai mare discriminare tacită împotriva femeilor, în perioada postcomunistă. Cititorii pot verifica lista celor mai bogaţi 300 de români şi vor vedea singuri că femeile deţin capital doar prin moştenire sau prin crearea unor firme proprii, de regulă mici. Averea publică s-a redistribuit de către bărbaţi în favoarea semenilor de gen. @N_