Directorul executiv al bancii italiene UniCredit, Alessandro Profumo, a amenintat ca isi va da demisia daca actionarii vor aproba o propunere prin care puterile sale in cadrul bancii ar putea fi diminuate, scrie The Wall Street Journal. Sunt insa sanse mici sa se ajunga la un astfel de deznodamant, cred surse din interior.
Surse familiare cu situatia au declarat ca Profumo se opune planurilor prin care un nou manager general ar urma sa-i supravegheze activitatea incepand cu saptamanile viitoare.
Profumo se afla la a doua divergenta cu membrii board-ului de conducere in mai putin de un an si a amenintat ca va demisiona si in eventualitatea in care actionarii nu vor sprijini majorarea de capital in valoare de 4 miliarde de euro, anuntata anul trecut.
Cei doi mari actionari ai UniCredit, CRT si CariVerona, vor sa amane implementarea masurilor de reorganizare a bancii pana in momentul in care noul manager general va fi instalat in functie, iar atributiile sale vor fi concret definite, potrivit unor persoane apropiate situatiei.
Profumo, 53 de ani, lucreaza pentru UniCredit de peste un deceniu si a reusit sa aduca fosta banca regionala Credito Italiano, detinuta de stat, pe scena bancara europeana. UniCredit are in prezent operatiuni in 22 de tari.
Grupul italian este prezent si in Romania prin UniCredit Tiriac Bank, care ocupa locul sase in topul celor mai mari creditori locali, cu o cota de piata de 6,1%.
Directorul executiv al bancii italiene UniCredit, Alessandro Profumo, a amenintat ca isi va da demisia daca actionarii vor aproba o propunere prin care puterile sale in cadrul bancii ar putea fi diminuate, scrie The Wall Street Journal. Sunt insa sanse mici sa se ajunga la un astfel de deznodamant, cred surse din interior.
Surse familiare cu situatia au declarat ca Profumo se opune planurilor prin care un nou manager general ar u