Au fost vremuri în care aveam şi eu idei de însurătoare, nu, nu cu acte . Fata îmi era dragă peste măsură, cred că şi eu ei, chiar un pic mai mult, lucrurile mergeau, în mintea mea perfect egocentrică, mai bine decât în basmele de adormit copiii loviţi de romantism precoce. Într-o zi călâie de primăvară, cam după un an, a venit şi ruptura, n-aş fi crezut să se întâmple, că doar nu aveam destui ochi să văd semnele. Hai, domnu’ Ilie, să te văd acum, cine încuie noaptea piticii în dulap, cum o să le supravieţuieşti până dimineaţa? Câteva nopţi, vreo două, n-am dormit, le-am ţinut piept eroic, cu preţul a zeci de preumblări dezordonate cu maşina, mult tutun şi, recunosc, un pic de alcool.Bine, un pic mai mult.
Zilele au fost ceva mai liniştite, auzisem că e bine să te cufunzi în muncă, Doamne ajută ce muncă oi fi prestat eu atunci. Apoi m-am adunat şi am trecut la contraatac. O fată nou-nouţă, frumuşică, interesantă. N-aveam fluturi, dar mi-am născocit nişte zburătoare prin stomac, cât să întreţin iluzia că măcar la figurat nu e gol. Acum, dacă e să mă întrebaţi, vă pot spune cu mâna pe inimă că erau bondari, viespi şi altele asemenea. A fost bine vreme de vreo două săptămâni, când ne-am întâlnit. Toţi trei ne-am întâlnit, dar numai peste doi s-a prăvălit cerul. Gata, gata, nu am de gând să devin siropos, însă norii chiar săteau să se prăbuşească peste teresa fatidică. Gângăniile au sucombat instant, în vreme ce eu, deşi mă gândisem intens la o întâlnire în trei care să-i dea de înţeles că mă descurc binişor, şi chiar exersasem moaca de „ce surpriză, nu credeam să te găsesc aici”, m-am rezumat la o mormăială cavernoasă. A urmat potopul: mesajele, noaptea, despărţirea, cafeaua, reîmpăcarea, din nou despărţirea.
Am mai încercat şi cu alte fete drăguţe şi interesante, dar am ajuns la a-mi umple stomacul, de dragul de a nu-l lăsa pustiu, cu aceleaşi insecte li
