La termenul de miercuri, avocaţii au invocat neconstituţionalitatea ordonanţei de urgenţă prin care s-a modificat competenţa Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) şi a unui articol din ordonanţa de urgenţă ce priveşte organizarea DNA. Aceeaşi excepţie a fost invocată şi în dosarul "Mătuşa Tamara", care va ajunge la CCR prin decizia instanţei supreme din 2 martie.
De asemenea, avocatul unui alt inculpat a invocat neconstituţionalitatea unui articol din legea privind prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, potrivit căruia "infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor şi infracţiunea de abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 15 ani".
Mazăre şi Cristian Borcea, preşedintele executiv al Dinamo, nu s-au prezentat la termenul de miercuri al procesului. Curtea de Apel Bucureşti a fixat şi un termen de control pentru 31 martie.
Dosarul a ajuns în instanţă în noiembrie 2008, de atunci având loc mai multe înfăţişări, procesul amânându-se de fiecare dată din motive de procedură, pentru a se depune anumite acte sau din cauza condiţiilor meteorologice.
"Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie au dispus trimiterea în judecată a 37 de inculpaţi în legătură cu restituirea şi atribuirea nelegală a unor întinse suprafeţe de teren intravilan din municipiul Constanţa, Mamaia, plajă şi faleza, fapte prin care a fost cauzat un prejudiciu în valoare de aproximativ 114 milioane euro (dintre care 77,77 milioane euro reprezintă prejudiciu în dauna statului şi 36,16 milioane euro prejudiciu în dauna municipiului Constanţa)", potrivit unui comunicat al DNA remis în octombrie 2008.
Astfel, au fost t