La început te poți îndrăgosti de Gaudi. Pentru că ai de ce și nici nu-l poți ocoli la Barcelona. Dar Gaudi nu mai e disponibil. S-a dus. Așa că trebuie să te ”mulțumești” cu artiștii catalani care mai sunt încă în viață. Și… ”pe piață”.
***
Când am una dintre zilele acelea pline de ”draci roșii”, când totul pare că se duce naibii și toți și toate sunt împotriva ta, mă tratez cu o carte sau un film și experimentez diferite rețete culinare. Iar cum ieri a fost una din acele zile am apelat la terapie. Din teancul de filme aflate ”în așteptare”, am ales ”Vicky Cristina Barcelona” al lui Woody Allen (la rețetă am mers la sigur, mai exact paella).
Ei bine, am nimerit , pentru că ”Vicky…” e o peliculă care nu te pune pe gânduri, ci te face să zâmbești nostalgic. Pentru că îți amintește că pentru fiecare există ”o vară de neuitat”. Cu o condiție: să te urci pe avion, tren, mașină ori bicicletă (în funcție de gusturi) și să pleci în căutarea artistului (artistei) care te așteaptă undeva, într-un colț însorit al planetei.
Și, fie că ești sceptica Vicky (Rebecca Hall) a cărei fericire domestică pare de nezdruncinat, ori visătoarea Cristina (Scarlett Johansson) aflată în permanentă vânătoare a ”prințului visurilor”, nu-ți rămâne decât să te lași purtată de val, de aroma unui vin și de acordurile unei chitare spaniole.
***
”Am înțeles că îți place și chitara spaniolă”.
”Da. Da, iubesc la nebunie chitara”.
”Vrei să mergem să ascultăm o muzică superbă în seara asta?”
”În seara asta? E un pic cam târziu și… sunt puțin amețită de la vin”
”Parcă ziceai că ții la băutură. În plus, mâine plecăm”
”Bine, sigur”
”Super”
***
Cam asta e ”Vicky Cristina Barcelona”. O combinație adorabilă de grădini și clădiri catalane, arome de vin, Asturias și flameco. Bonus Penelope Cruz în rolul Mariei Elena, soția obsedată de
