Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dezastru la Mediaş pentru CFR. Mandorlini nu a obţinut decât o remiză şi îşi face bagajele (Filmul evenimentelor)

Publicat in Adevarul, miercuri 17 martie 2010 ·

După remiza de pe teren propriu din ultima etapă, cu Dinamo, CFR Cluj s-a deplasat la Mediaş, pentru a întâlni echipa din localitate, Gaz Metan. Mandorlini se afla în faţa unui test dificil, trupa lui Cristian Pustai fiind neînvinsă în acest sezon. Clujenii nu au reuşit decât o remiză albă, 0-0, iar Mandorlini se pregăteşte să-şi facă bagajele

Fluier final al partidei

Min 92: Galanis vede cartonaşul galben

Min 91: Tot clujenii în atac, dar jocul este haotic. Toate mingile ajung în careu, de unde gazdele nu au nicio problemă să respingă

Min 89: Ultima schimbare la gazde: iese Silvăşan şi intră Galanis

Min 88: Presiune a clujenilor, iar gazdele se apără eroic pe acest final, extrem de tensionat

Min 83: Zaharia este căzut şi necesită îngrijiri medicale. În locul său, intră Trtovac

Min 81: Bud încerarcă o execuţie de efect, din foarfecă, dar comite joc periculos

Min 79: Todea şutează din vole, de la 25 de metri, iar Claro reţine în doi timpi

Min 77: Bud este faultat în apropierea liniei de tuşă

Min 75: Joc încâlcit la mijlocul terenului

Min 73: Veloso urcă şi iese cu mingea în afara terenului

Min 70: Hoban centrează din lovitură liberă, Silvăşan loveşte cu capul, dar Claro iese şi reţine

Min 69: Cadu este avertizat pentru un joc periculos la Silvăşan.

Min 68: Munteanu încearcă centrarea, este blocat de Culio şi se dictează lovitură liberă indirectă pentru CFR

Min 65: La CFR, Kone intră în locul lui Peralta

Min 65: Spiritele se încing la Mediaş, după ce Silvăşan trece în viteză pe lângă Piccolo, iar arbitrul dictează fault în atac

Min 64: La gazde, Dudiţă intră în locul lui Eric

Min 63: În replică, Bud primeşte de la Peralta, dar şutul său este blocat în ultimă inst

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Turist român, victima unui atac în Egipt. Anunțul MAE

Ziua Constanta acum 2 ore
În data de 8 decembrie 2024, Ambasada României la Cairo a fost anunțată despre un incident grav: un cetățean român, aflat în Egipt pentru o scurtă vacanță, a fost înjunghiat și se află internat într-o unitate medicală locală, în stare critică. „Încă

UPDATE - Curtea Supremă americană confirmă interzicerea TikTok în SUA începând de duminică/ Trump, pentru CNN: Decizia îmi aparţine

News.ro acum 5 ore
Curtea Supremă a Statelor Unite a respins vineri recursul depus de reţeaua de socializare TikTok cu scopul de a împiedica interzicerea sa pe teritoriul american printr-o lege adoptată în aprilie de către Congres, relatează AFP. În urma acestei deciz

Patronul TikTok îi mulţumeşte lui Trump pentru „angajamentul său de a găsi o soluţie” privind aplicaţia

G4Media acum o ora
„Vreau să-i mulţumesc preşedintelui Trump pentru angajamentul său de a colabora cu noi pentru a găsi o soluţie care să permită TikTok să rămână disponibilă în Statele Unite”, a declarat vineri Shou Chew, şeful aplicaţiei, într-un videoclip privind p

Nicușor Dan vrea să lanseze un site de donații pentru campania prezidențială. Suma pe care își propune să o strângă

HotNews acum 2 ore
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a reiterat vineri seară că nu se retrage din cursa pentru alegerile prezidenţiale, el anunţând că foarte curând o să lanseze un site de donaţii pentru această campanie şi că, în opinia lui, un buget ar trebui să fie

Legenda Manchester United, Denis Law, a murit la vârsta de 84 de ani

Mediafax acum o ora
Fostul fotbalist al echipei Manchester United şi al naţionalei Scoţiei, Denis Law, a murit la vârsta de 84 de ani. Într-un comunicat, familia sa a anunţat cu mare tristeţe trecerea sa în nefiinţă, mulţumind celor care l-au susţinut. Law, care fusese

Serbia: Zeci de mii de persoane s-au alăturat protestelor organizate de studenţi la Belgrad

News.ro acum o ora
Zeci de mii de manifestanţi antiguvernamentali din Belgrad au stat în tăcere vineri, timp de 15 minute, în faţa clădirii televiziunii de stat RTS, pentru a comemora victimele prăbuşirii acoperişului unei gări, tragedie pentru care acuză autorităţile

FOTO Armata britanică a încărcat sute de vehicule militare pe feriboturi gigant, cu destinația România. Exercițiu major al NATO în Europa de Est

HotNews acum 3 ore
Armata britanică a încărcat joi sute de vehicule militare pe feriboturi gigant pentru a fi transportate în România pentru prima desfășurare a Forței de Reacție Aliate a NATO, informează vineri PA Media/dpa. În total, 730 de vehicule militare au fost

Cine este columbianul instigat de un rus care a încercat operaţiunea de sabotaj în România

Mediafax acum 4 ore
Luis Alfonso Murillo Diosa este columbianul sosit în România la sfârşitul lunii iulie cu scopul de a întreprinde acţiuni diversioniste. „România a fost vizată, în intervalul iulie-august, de mai multe de astfel de tentative abandonate, SRI reuşind s

Superliga: FCSB a remizat cu FC Hermannstadt, scor 1-1

News.ro acum o ora
Echipa FC Hermannstadt a terminat la egalitate vineri seara, în deplasare, scor 1-1, cu echipa campioană, FCSB, în etapa a 22-a din Superliga. Bucureştenii au început meciul de pe Arena Naţională cu ocazia uriaşă a lui Florin Tănase, din minutul 3.

Un bărbat din Timișoara a spart geamul unui tramvai cu trotineta. Cum s-a ajuns la acest incident

Ziare.com acum 58 minute
Un bărbat care a vrut să urce cu trotineta într-un tramvai din Timişoara şi care nu a fost lăsat de vatman să facă acest lucru a spart vineri seară, 17 ianuarie, geamul tramvaiului, folosind trotineta. Poliţiştii au fost sesizaţi şi acum îl caută pe

Vremea

București
acum

vin.

-1°/6°
sâm.

0°/6°
dum.

1°/9°
lun.

2°/9°
Iasi
acum

vin.

0°/7°
sâm.

1°/8°
dum.

2°/8°
lun.

2°/10°
Constanta
acum

vin.

0°/6°
sâm.

2°/8°
dum.

3°/9°
lun.

4°/7°
Cluj-Napoca
acum

-1°
vin.

-5°/1°
sâm.

-4°/2°
dum.

-2°/5°
lun.

0°/7°
Timisoara
acum

-1°
vin.

-3°/2°
sâm.

-3°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/7°