Arta contemporană românească nu trece prin încercări disperate. Altfel spus, creatorii nu duc lipsă de inspiraţie. Dimpotrivă, au din belşug. Nici cumpărătorii - iubitorii de artă, colecţionarii - nu sunt în pană de bani. E adevărat, investesc mai cu măsură, negociază în şi prin prisma crizei financiare, dar nu sunt pesimişti. Cu toate că previziunile sunt puţin spus sumbre: "Încă doi ani şi jumătate de chin, după care criza ne va lăsa lefteri!"- vi se pare, cumva, un slogan încurajator? Şi, totuşi, breasla artiştilor este ameninţată, de câţiva ani, de un set de viruşi foarte periculoşi: cel al indiferenţei, al discordiei, al aroganţei şi inculturii totale - fie veniţi din interiorul breslei, fie din afara ei. Cert este că s-au combinat neaşteptat de repede, acţionând împreună, într-un corp comun diabolic, spre un ţel, parcă, bine pus la cale: fărâmiţarea Uniunii de creaţie. Ajunsă fără sediu, scoasă în stradă, sub ochii indiferenţi ai Primăriei Capitalei, ai Ministerului Culturii, ai guvernanţilor... Nimeni nu are nici ochi, nici priviri pentru rezolvarea problemei. Pe de altă parte, pierderea atelierelor de creaţie, ca urmare a retrocedării caselor confiscate de regimul comunist, dispariţia unor galerii de artă - din motive economice sau, şi mai grav, din motive încă necunoscute, dar subînţelese - nu fac decât să accentueze neliniştea artistului contemporan. Situaţie apărută lent, după schimbarea de regim din România, care, după cum afirma un critic, "a găsit arta plastică într-o situaţie de supravieţuire". E adevărat, cu precizarea că favoritismul "aplicat" de acelaşi regim, a sădit multe ostilităţi în sânul breslei. Care continuă şi astăzi... Pe acest fundal, ca o reacţie de revoltă, galeria de Artă "Apollo" (care face parte din spaţiile de expunere ale Uniunii Artiştilor Plastici din România, fiind ameninţată cu desfiinţarea, alături de galeriile "Artis" şi