* societatea de investiţii a contestat decizia de retragere a acţiunilor de pe bursă şi transformarea firmei într-o SA de tip închis, iar instanţa i-a admis cererea
* ca şi SIF-ul, micii acţionari consideră că valoarea de răscumpărare a acţiunilor ar fi cu mult mai mică decât cea reală * evaluarea lor indică un preţ corect de 51,33 lei/acţiune, faţă de 9,28 lei aprobat * acţionarul majoritar al firmei este SIF Moldova cu 47,26%, urmat de "Bursagrirom" (societate la care preşedintele Consiliului Judeţean Brăila, Gheorghe Bunea Stancu, deţine pachetul de control) cu 45,81%, iar diferenţa de 6,93 procente este deţinută de alţi acţionari
Instanţa brăileană a resetat decizia acţionarului de la SC "Istru" SA de retragere a acţiunilor de pe piaţa electronică Rasdaq, cu alte cuvinte transformarea într-o SA de tip închis. Aceasta, după ce unul dintre acţionarii semnificativi ai companiei, mai precis SIF (Societatea de Investiţii Financiare) Moldova SA din Bacău, a contestat decizia de retragere luată în cadrul şedinţei extraordinare AGA din martie anul trecut. Motivul: valoarea de răscumpărare mult prea mică a acţiunilor titularilor ce vor să se retragă din societate. De altfel, şi micii acţionari au reclamat acelaşi lucru la CNVM (Consiliul Naţional al Valorilor Mobiliare), practic arbitrul pieţei de capital, acuzând o încercare de subevaluare a companiei. Din calculele lor, valoarea reală de răscumpărare ar fi cam de 6 ori mai mare, adică aproape 54 lei/acţiune, faţă de 9,2 lei/acţiune cât oferă compania. De ce ar renunţa acţionarii unei companii listate pe bursă la avantajele conferite de acest statut? Explicaţia este simplă: listarea presupune o monitorizare continuă a activităţilor firmei emitente dar şi o transparenţă decizională. Concret, administratorii firmei trebuie să prezinte periodic rapoarte de activitate şi, prin publicarea acestora pe Internet, oric