Angajatorii, cei de la Casa Asigurărilor de Sănătate şi agenţii politiei vor verifica prezenţa bolnavilor la domiciliu. În timp ce juriştii şi medicii de familie consideră că actul normativ este o aberaţie, reprezentanţii CAS spun că este o măsură bună.
Începând de luna viitoare dâmboviţenii aflaţi în concedii medicale îşi pot lua adio de la intimitate. Atât cei care suferă de mici afecţiuni, pentru care necesită îngrijiri medicale, cât şi cei afectaţi de boli cronice vor fi verificaţi la domiciliu de către reprezentanţi ai angajatorilor, ai Casei de Asigurări şi ai Poliţiei. Această metodă, care face parte dintr-un act normativ, iniţiat de către Ministrul Sănătăţii, Cseke Attila, a născut controverse atât în rândul medicilor de familie, cât şi printre oamenii obişnuiţi. „Cum Dumnezeu să ne trimită Poliţia acasă? Păi dacă medicul îmi dă mie concediu medical, înseamnă că sufăr de ceva, doar nu stau acasă de dragul de a sta în pat. Poate nu mă pot ridica să le deschid uşa. Ce se va întâmpla? Or să-mi spargă uşa şi or să dea buzna peste mine? Îi dau în judecată! Nu mai ştiu nici ei ce să mai născocească”, ne-a mărturisit, indignată, Bianca Teodoroiu, o târgovişteancă de 35 de ani.
„Ar fi un abuz să amendeze omul că nu-i acasă”
Nu doar angajaţii se arată deranjaţi de noul act normativ al ministrului Sănătăţii, ci şi medicii de familie, care spun că cei aflaţi în concedii medicale au nevoie de o serie de analize şi că de cele mai multe ori trebuie să se deplaseze la spitale sau cabinete medicale de specialitate. „E o aberaţie faptul că pacientul trebuie să stea acasă. Eu, ca medic de familie poate îi dau omului un tratament de reumatism pe la Pucioasa şi normal că e plecat. Sau poate îl trimit să facă analize suplimentare. Ar fi chiar un abuz dacă s-ar da sancţiuni doar pentru că bolnavul nu e acasă. Ar trebui ca din acea comisie să facă part