Boxerii brăileni au urcat pe podiumul de premiere şi la Cupa României, competiţie rezervată seniorilor, care s-a derulat în urmă cu puţin timp la Iaşi.
La categoria 60 kg, Dorin Patracioc a pierdut în semifinale în faţa campionului en titre, Cătălin Sandu de la Bacău, cel care îl eliminase în turul anterior pe un alt reprezentant al CSM-ului din Brăila, Bogdan Muşat, şi tot în penultimul act al competiţiei, la 51 kg, Sabin Petrea a fost învins de Andrei Dragomir de la CSM Reşiţa, iar Costel Stoica a cedat în faţa arădeanului Daniel Troc, la categoria 57 kg.
Toţi trei au reuşit însă să urce pe ultima treaptă a podiumului de premiere.
"Am reuşit să obţinem trei medalii de bronz, însă consider că se putea şi mai bine. Oricum sportivii noştri sunt într-un progres vizibil şi cu siguranţă, la naţionale, rezultatele vor fi mai bune", a declarat Cristian Bălan, unul dintre antrenorii care i-au însoţit pe boxeri la această competiţie. Boxerii brăileni au urcat pe podiumul de premiere şi la Cupa României, competiţie rezervată seniorilor, care s-a derulat în urmă cu puţin timp la Iaşi.
La categoria 60 kg, Dorin Patracioc a pierdut în semifinale în faţa campionului en titre, Cătălin Sandu de la Bacău, cel care îl eliminase în turul anterior pe un alt reprezentant al CSM-ului din Brăila, Bogdan Muşat, şi tot în penultimul act al competiţiei, la 51 kg, Sabin Petrea a fost învins de Andrei Dragomir de la CSM Reşiţa, iar Costel Stoica a cedat în faţa arădeanului Daniel Troc, la categoria 57 kg.
Toţi trei au reuşit însă să urce pe ultima treaptă a podiumului de premiere.
"Am reuşit să obţinem trei medalii de bronz, însă consider că se putea şi mai bine. Oricum sportivii noştri sunt într-un progres vizibil şi cu siguranţă, la naţionale, rezultatele vor fi mai bune", a declarat Cristian Bălan, unul dintre antrenorii care i-au însoţit pe boxeri