Daniel Sandru Titlul comentariului de fata are, recunosc din start, conotatiile sale marxiste. Deloc intamplator, ci tocmai intrucat fosila despre care pomenesc este ea insasi bantuita de trecutu-i marxistoid schimonosit. Ba, chiar, de cel de tortionar al intelectului studentilor, atat inainte de 1989, cat si dupa, cand i-a chinuit cu tampeniile dintr-o "economie politica" iesita demult in decorul istoriei. Fosila are un nume, si nu e unul latinesc, ci unul neaos, oltenesc: Niculae Niculescu. Cum nu mai poate bantui nimic, exceptand mintile populate de sclavagism si care n-au intrat veci in contact cu vreo "critica a prostiei pure", Niculescu si-a propus sa bantuie Guvernul Romaniei. Dupa ce Curtea Constitutionala i-a aratat – ca tuturor celor care au trecut de 65 de ani – cartonasul rosu al pensionarii, dupa ce vreo 8 ministri ai Educatiei l-au tot trimis, din 2004 incoace, la plimbare, dupa ce inalta Curte de Casatie si Justitie l-a pus la punct irevocabil, in fine, dupa ce ARACIS a indicat, prin Raportul sau de control, ca universul pe care l-a construit utilizand fraudulos numele Universitatii "Petre Andrei" din Iasi si insemnele statului roman este unul kafkian, Niculae Niculescu inca se mai afla in cautarea timpului pierdut. Un psiholog ar spune ca lui Niculescu nu-i lipseste, la acest moment, decat varsta. In vreme ce, la 70 de ani – cat are-acum – oamenii rezonabili isi vad de intelepciunea proaspat castigata, Niculescu se zbate in amestecul vested al trupului si mintii sale. Ca intr-o plasa din care nu are cum sa iasa. As contrazice ipoteticul diagnostic psihologic, spunand ca, si daca ar avea 35 de ani, Niculescu nu s-ar mai putea salva. Si la o astfel de varsta, cu toata zbaterea lui, Niculescu nu va avea, dupa parerea mea, decat urmatoarele alternative finale: fie o camasa cu maneci incrucisate, fie niste catuse incrucisate peste mainile lui. Cum e