Plecarea lor a fost o ultimă lecţie. Nu despre substantive sau despre conjugări, ci despre urma adâncă pe care o lasă un dascăl în inima unui copil. Plecarea lor, prea devreme şi prea nedreaptă, e subiectul unei lecţii deschise, predate de elevi, despre însemnătatea celor care îi învaţă.
Se grăbeau să ajungă la copiii lor. Se grăbeau înspre şcoala "Mark Twain" din Bucureşti, acolo unde amândouă erau profesoare. Dana Tudorache (33 ani) preda limba română, iar Adina Toader (25 ani) - limba engleză. Făceau zilnic naveta, Dana venea din Câmpina, Adina locuia la Ploieşti, iar în ziua aceea s-a nimerit să vină împreună. Era joi, 11 martie 2010, ora 7:40. Pe DN1, maşina Danei a fost izbită în plin de o alta, ce venea cu viteză pe contrasens. Cele două profesoare n-au mai putut fi salvate.
În joia aceea, copiii le-au aşteptat zadarnic să intre pe uşa clasei. Apoi au aflat vestea şi le-au plâns pe holurile şcolii. Pe urmă, din toate cuvintele de la ele învăţate, le-au compus scrisori de rămas bun. Poarta şcolii are panglică de doliu... Ştiţi cât de important este un dascăl în inima unui copil? Ştiţi cât gol îi rămâne în suflet după plecarea lui? Atunci când contezi atât de mult, înseamnă că tot ce-au făcut a avut sens.
A MODELA, MODELARE
"Ca elev, am apreciat totdeauna ţinuta dascălilor mei. Nu erau mulţi care corespundeau şi nu mă gândesc la atenta potrivire a straielor, ci la arhitectura omului din spatele lor. Din bancă, totul era lesne de observat: privirea piezişă, ochii obosiţi de nesomn, sufletul deschis, răbdarea de a stăvili necontenita curiozitate de copil, forţa de a struni sau slăbiciunea ridicării steagului alb, totul. Poate alte priviri nu cotrobaiau după ce e dincolo de prima grimasă, dar eu mereu am fost topită după citit. În zâmbete, în priviri, în suflete. Am scotocit şi-am despicat fire încurcate ca să înţ
