Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Primarul ar putea fi adus în cătuşe la Craiova

Publicat in GAZETA de SUD, miercuri 17 martie 2010 ·

Edilul suspendat Antonie Solomon are din ce în ce mai multe şanse să ajungă cu cătuşe la mâini în faţa unei instanţe din Craiova. Nu pentru a fi judecat, ci pentru a depune mărturie împotriva unor subalterni de la Inspecţia în Construcţii, deferiţi justiţiei pentru fapte de corupţie.

Curtea de Apel Craiova a fost nevoită să amâne din nou ieri judecarea fostului consilier local Aurel Bojenoiu, dar şi a funcţionarilor Gheorghe Daici şi Ionel Păpălă, din cadrul Serviciului Disciplina în Construcţii de la primăria din localitate. După 15 luni, instanţa a ajuns ieri la al 14-lea termen în acest dosar de corupţie, în care dintre acuzaţiile aduse inculpaţilor nu lipsesc abuzul în serviciu, falsul intelectual, uzul de fals ori conflictul de interese.

Reamintim că funcţionarii Daici şi Păpălă au fost puşi sub acuzare de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) pentru că au atestat în fals existenţa pe terenul municipalităţii a unei construcţii provizorii, aparţinând firmei SC TICSIM SRL, ai cărei asociaţi sunt fiica şi ginerele lui Bojenoiu. Raportul falsificat, întocmit de şeful Inspecţiei în Construcţii şi de omul său de încredere, a devenit hotărâre de consiliu, inclusiv prin votul lui Bojenoiu, deşi legea îi impunea să se abţină atunci când a fost supusă la vot această chestiune.

Cu duba la proces

Judecând procesul celor trei, instanţa a ajuns la concluzia că, pentru lămurirea situaţiei, este necesară şi ascultarea primarului Antonie Solomon, aşa că l-a citat ca martor. Numai că la termenul din 16 februarie, Solomon nu s-a prezentat. Primarul a trimis însă o cerere, prin care a solicitat să nu fie audiat în şedinţă publică, precum orice muritor, ci în camera de consiliu, „pentru a nu aduce atingere autorităţii administrativ-teritoriale“ pe care o reprezintă. Preşedintele completului de judecată a respins această cerere şi l-a

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UE propune un fond special de 100 de miliarde de euro destinat Ucrainei pentru perioada 2028-2034

Adevarul acum 23 minute
Uniunea Europeană (UE) propune un fond special de 100 de miliarde de euro destinat Ucrainei, a anunţat miercuri comisarul european însărcinat cu Bugetul Piotr Serafin.

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum 5 ore
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

Trapperul Albert NBN, amendat de jandarmi, după prestația de la Festivalul Beach, please!

Ziua Constanta acum 2 ore
Trapperul Albert NBN a primit trei amenzi de câte 1000 de lei pentru „încălcarea unor norme de convieţuire socială”, în urma prestației acestuia la festivalul „Beach, Please!” „Referitor la informațiile apărute în spațiul public cu privire la compor

Doi adolescenţi de 17 ani s-au electrocutat în triajul gării Târgu Neamţ după ce s-au urcat pe un vagon de marfă pentru a face o fotografie / Ei au fost transportaţi la spital

News.ro acum 25 minute
Doi adolescenţi în vârstă de 17 ani au ajuns la spital după ce s-au electrocutat în zona triajului gării Târgu Neamţ. Poliţiştii au stabilit că cei doi s-au urcat pe un vagon pentru a face o fotografie.

VIDEO Nicușor Dan, reproșuri privind activitatea MAI și a instanțelor pentru combaterea violenței împotriva femeii: „Trebuie să arătăm că statul român este puternic”

HotNews acum 4 ore
Prezent miercuri la Gala Aniversară „163 de ani de la înființarea Ministerului Afacerilor Interne”, președintele Nicușor Dan a făcut apel la responsabilitatea autorităților, printre care MAI, pentru opri violența împotriva femeilor, în condițiile în

Ministrul Mediului- „Am reușit să salvăm programul Rabla pentru persoane fizice“

Ziua Constanta acum 7 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat, miercuri, 16 iulie, că s-a reușit salvarea unei părți din programul Rabla, însă doar pentru persoanele fizice, alocarea fiind de 200 de milioane de lei. Ministrul a mai precizat că pentru viitor, este n

Lista artiștilor care vor ajunge la ediția aniversară UNTOLD X

Ziua Constanta acum o ora
Lista artiștilor care vor ajunge la ediția aniversară UNTOLD X Universul magic al muzicii se deschide din nou la Cluj-Napoca, pentru cea mai spectaculoasă ediție UNTOLD de până acum. Ediția aniversară UNTOLD X, care marchează 10 ani de amintiri, emo

Tentativă de înșelăciune în numele Poliției de Frontieră. Cum funcționează schema de fraudare

HotNews acum 3 ore
Reprezentanții Poliției de Frontieră avertizează, miercuri, că mai mulți cetățeni au fost vizați de tentative de înșelăciune comise în numele instituției. Persoanele au fost sunate de pe numere necunoscute, iar un robot le-a transmis, în limba engle

România, în pragul pierderii fondurilor europene. Georgiana Teodorescu (AUR): „Guvernul ne lasă fără bani europeni!”

Mediafax acum o ora
Georgiana Teodorescu, europarlamentar AUR, spune că există o posibilitate mare de pierdere a zeci de miliarde de euro din fondurile europene, din cauza nerespectării angajamentelor fiscale de către Guvernul Bolojan. Comisia Europeană a transmis deja

Incident la Casa de Pensii Sector 6. Un bărbat a aruncat cu benzină pe holul instituției și a amenințat că incendiază clădirea

HotNews acum 3 ore
Un bărbat de 35 de ani a aruncat miercuri cu benzină în interiorul Casei de Pensii Sector 6 și a amenințat că va da foc, potrivit News.ro. Polițiștii l-au imobilizat și încătușat înainte ca acesta să poată aprinde substanța inflamabilă. Nimeni nu a

Vremea

București
acum

32°
mie.

20°/34°
joi

17°/32°
vin.

15°/29°
sâm.

18°/32°
Iasi
acum

20°
mie.

19°/30°
joi

17°/28°
vin.

16°/27°
sâm.

15°/29°
Constanta
acum

26°
mie.

21°/32°
joi

18°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/28°
Cluj-Napoca
acum

24°
mie.

17°/28°
joi

14°/22°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/27°
Timisoara
acum

23°
mie.

20°/27°
joi

15°/20°
vin.

14°/26°
sâm.

16°/32°