O veste proastă pentru parlamentarii care obişnuiesc să frecventeze patiseria Palatului Parlamentului : preţurile la băuturile nealcoolice, cafea şi ceai şi la produsele de cofetărie-patiserie vor creşte. Conducerea Camerei Deputaţilor a aprobat ca băuturile nealcoolice să se vândă cu un adaos de 85%, iar produsele de patiserie cu un adaos de 150%.
O veste proastă pentru parlamentarii care obişnuiesc să frecventeze patiseria Palatului Parlamentului : preţurile la băuturile nealcoolice, cafea şi ceai şi la produsele de cofetărie-patiserie vor creşte.
Conducerea Camerei Deputaţilor a aprobat ca băuturile nealcoolice să se vândă cu un adaos de 85%, iar produsele de patiserie cu un adaos de 150%.
Secretarul Camerei, Dumitru Pardău precizează că "până în prezent, nu se prea aplicau" adaosurile comerciale la Palatul Parlamentului.
"Chiar şi în aceste condiţii, preţul produselor de cofetărie-patiserie vor fi mult sub preţul practicat pe piaţă", se arată într-un memorandum intern aprobat de Biroul Permanent.
O veste proastă pentru parlamentarii care obişnuiesc să frecventeze patiseria Palatului Parlamentului : preţurile la băuturile nealcoolice, cafea şi ceai şi la produsele de cofetărie-patiserie vor creşte. Conducerea Camerei Deputaţilor a aprobat ca băuturile nealcoolice să se vândă cu un adaos de 85%, iar produsele de patiserie cu un adaos de 150%.
O veste proastă pentru parlamentarii care obişnuiesc să frecventeze patiseria Palatului Parlamentului : preţurile la băuturile nealcoolice, cafea şi ceai şi la produsele de cofetărie-patiserie vor creşte.
Conducerea Camerei Deputaţilor a aprobat ca băuturile nealcoolice să se vândă cu un adaos de 85%, iar produsele de patiserie cu un adaos de 150%.
Secretarul Camerei, Dumitru Pardău precizează că "până în prezent, nu se prea aplicau" adaosurile comerciale la Palatul Parlamentului. @