Deschiderea graniţelor României, imediat după evenimentele din decembrie, a generat nu numai euforie, ci şi tot soiul de probleme administrative.
N-au trecut bine nici două luni că s-a constatat că vămile româneşti erau prea strâmte pentru noile nevoi de consum ale democraţiei autohtone. Dacă înainte de 1989 fosta Iugoslavie, Polonia, Rusia, Bulgaria şi Ungaria erau principalele surse pentru produsele atât de râvnite de poporul român "multilateral aprovizionat", din a doua lună de Revoluţie românul cu abilităţi negustoreşti a iniţiat noi rute comerciale. Turcia a devenit tărâmul promis al tranzacţiilor la negru.
Totul era de interes pentru gospodăriile austere ale românilor recent democratizaţi. Metri de elastic, blugi contrafăcuţi, creioane cu mină, gumă de mestecat Turbo cu surprize, bomboane pe băţ care colorau limba, chiloţi, ţigări, conserve de peşte, farduri, săpunuri şi deodorante made in Turkey, toate aceste fleacuri îi transformau pe românii sătui de săpun Irinel sau Cheia în înrăiţi consumatori. Palmolive era o revelaţie a epocii, Rexona nu mai era obiect de speculă de strecurat în buzunarele asistentelor, ci le puteai lua de pe tarabele improvizate ce începeau să dubleze locurile unde pieţarii vindeau tradiţionalele legume. Obişnuiţi să nu găsească mai nimic atunci când aveau nevoie, oamenii îşi făceau stocuri, iar bişniţarii nu mai pridideau cu drumurile dincolo şi dincoace de graniţă.
AVEM BANI, AVEM VALUTĂ
Oamenii cu gentoaie de călătorie burduşite erau "secondaţi" strâns de comercianţii mai cu ştaif care preferau să-şi garnisească buzunarele cu o marfă mai profitabilă: dolari şi mărci. Nu este de mirare că la punctele de trecere a frontierei au apărut, neîntârziat, problemele. Puţinii turişti aveau de îndurat ore de aşteptare în maşinile prinse în cozi de zeci de kilometri.
