"În anul în care se sărbătoreşte Gala 'ANAT la 20 de ani', după un parcurs bogat în realizări, evoluţia şi dezvoltarea Asociaţiei au condus inevitabil la nivelul la care organizarea propriilor evenimente şi manifestări expoziţionale era anticipată şi aşteptată atât de către membrii săi, cât şi de către publicul larg", a declarat, la deschidere, Corina Martin, preşedintele ANAT, informeaza Agerpres.
Organizat pe o suprafaţă de circa 3.500 mp utili, în conformitate cu standardele internaţionale consacrate, Târgul Internaţional de Turism "Holiday Market" este primul şi cel mai anticipat eveniment al calendarului expoziţional ANAT pentru anul în curs.
Vizitatorii vor beneficia de programul promoţional "Inscrieri timpurii", disponibil numai până la 31 martie 2010. Programul presupune oferirea de reduceri de până la 30 la sută din preţ, pentru vacanţele cumpărate din timp.
Între expozanţi se regăsesc agenţii de turism, parteneri hotelieri, companii aeriene, companii de asigurări medicale, asociaţii regionale de promovare a turismului, instituţii de training şi învăţământ, birouri şi reprezentanţe de turism, parteneri internaţionali, autorităţi locale, precum şi Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului.
"În anul în care se sărbătoreşte Gala 'ANAT la 20 de ani', după un parcurs bogat în realizări, evoluţia şi dezvoltarea Asociaţiei au condus inevitabil la nivelul la care organizarea propriilor evenimente şi manifestări expoziţionale era anticipată şi aşteptată atât de către membrii săi, cât şi de către publicul larg", a declarat, la deschidere, Corina Martin, preşedintele ANAT, informeaza Agerpres.
Organizat pe o suprafaţă de circa 3.500 mp utili, în conformitate cu standardele internaţionale consacrate, Târgul Internaţional de Turism "Holiday Market" este primul şi cel mai anticipat eveniment al calendarului expoziţional ANAT pentru anul