Cappadochia, aşa cum ni se oferă astăzi privirii, e o regiune cu un peisaj fabulos. Aşezată pe un platou vulcanic situat în zona centrală a Turciei, Cappadochia a fost locuită, cu 3.000 de ani în urmă, de hitiţi. Căzut sub dominaţia persanilor, arealul ei, care etimologic s-ar traduce prin "ţinutul cailor frumoşi", a devenit, după fondarea Constantinopolului, provincie a Imperiului Bizantin.
Aici s-au născut părinţii bisericii ortodoxe, Sf. Vasile cel Mare, Grigorie de Nazianz şi Grigorie de Nyssa. O călătorie în inima Cappadochiei echivalează cu o succesiune de descoperiri, cele culinare având un loc privilegiat.
În afara peisajului său lunar - care dezvăluie stânci ţuguiate, locuite din cele mai vechi timpuri -, a bisericuţelor ortodoxe săpate în piatră şi a ceramicii sale, una dintre cele mai valoroase din lume, Cappadochia are propriul său totem. E muntele vulcanic Erciyes, care veghează, de la 3.900 m altitudine, asupra văilor de praf roşiatic şi a oamenilor care le populează. Erciyes e un munte sacru, populat odinioară de zeii hitiţilor, unde astăzi turcii fac schi şi construiesc staţiuni de vacanţă.
Pe muntele situat nu departe de Kayseri - capitala districtului, numită, în Antichitate, Cezareea - am fost oaspeţii şefului bucătar Ali Riza Yazgören, de la complexul hotelier Myrada del Lago, care ne-a oferit un dejun gastronomic. Din meniu n-au lipsit, în primul rând, legumele coapte în ulei de măsline (zeytin yagli), vinetele coapte (patlican kizartma), legumele umplute cu orez (dolma), salatele (barbunya, pilaki, piyaz), castraveţii cu iaurt (caÎik), tonul afumat (lakerda), anşoa uscată (ciroz), ficatul "albanez" (arnavut cigeri).
Între mâncărurile calde, s-au înghesuit în farfurie musacaua - ah! atât de gustoasă cum alta la fel nu am mâncat nicăieri în lume -, ardeii umpluţi cu orez, cu carne de oaie, bine condime
