Depresia se leagă de navigaţia pe net. Mai precis, e cam direct proporţională cu timpul pe care îl petreci online. Asta au descoperit nişte cercetători britanici. Fireşte, am citit chestia asta tot pe net şi mi-am verificat imediat starea de spirit. Da, eram trist. Studiul e adevărat. Din două surse: aşa zice şi soţia mea.
Fireşte, urmează o altă dilemă: stai pe net mult că eşti depresiv sau eşti depresiv că stai pe net?
Înainte să dăm banii pe încă un studiu, am un răspuns cu buget mic, complet neştiinţific, însă tocmai de aceea plauzibil (nimeni nu mai crede în ştiinţă, cînd avem atîţia guru oricum). Da, net-ul deprimă. Şi cu cît stai mai mult acolo, cu atît eşti mai pesimist cu privire la viitorul comunicării şi, în subsidiar, al rasei umane. De ce? Pentru că pe net descoperi unde ne-a adus libertatea de expresie, fără instruire prealabilă. Să vă explic.
Imaginaţi-vă o lume în care poţi să conduci o maşină fără carnet. Te duci matale la showroom, dai banii, o ridici, dealer-ul îţi explică ce face acceleraţia şi cam la ce-ar fi bună frîna, după care îţi deschide poarta şi îţi urează noroc la condus. E treaba ta să afli cum să nu calci pe nimeni.
Sau, mai simplu, închipuiţi-vă o lume în care spitalele angajează tineri dornici de afirmare, pe baza unui test de abilităţi simplu: la ce se asortează un stetoscop albastru. Imaginaţi-vă restaurante unde bucătarul este orice client care vrea să facă un ban sau pur şi simplu să se distreze văzînd mutrele celor care iau prima înghiţitură din sufleul de somon cu ulei de motor pe care tocmai l-a pregătit. Sau gîndiţi-vă cum ar fi o lume în care poliţistul e selectat la loterie, moaşa se numeşte aşa doar pentru că iubeşte, în general, copiii, iar jurnalistul e pur şi simplu un cetăţean care a auzit o chestie, îi adaugă două păreri simpatice, trei ipoteze şi vreo sută de injurii, răs
