Mesajul a fost trimis. Multumesc!

RAPID - ASTRA PLOIEŞTI 0-1 / Manea: "Dacă îi aveam pe Varga şi Bălan, băteam"

Publicat in Adevarul, joi 18 martie 2010 ·

Nae Manea a declarat la finalul partidei cu Astra Ploieşti că nu are ce să le reproşeze jucătorilor după al doilea eşec din acest retur.

„Suporterii pot să strige cât vor, nu am ce să-mi reproşez mie sau jucătorilor. Eu m-am temut de acest meci. Am pierdut o şansă mare de a fi lideri. Dacă îi aveam pe Varga şi Bălan câştigam astăzi. Poate o să-i lase şi pe ei să joace în ultimele două etape”, a spus Manea.

„Am stat şi am aşteptat Rapidul pe contraatac. Ştiam că au jucători foarte buni de la mijloc în sus. Aceste puncte sunt de aur pentru evitarea retrogradării" a spus Nicolo Napoli.

min. 90 Meciul s-a încheiat cu o mare surpriză. Astra câştigă la limită în Giuleşti

min. 86 Rapid se precipită, meciul îndreptându-se spre o victorie a oaspeţilor

min. 76 GOOOOOOOL! L. Ganea amuţeşte tribuna din Giuleşti înscriind cu capul din apropierea careului mic, 0-1

min. 75 Spadacio trage senzaţional din marginea careului de 16m, dar mingea refuză să intre în poartă. Tabela rămâne neschimbată

min. 65 Gauracs îi ia locul lui Răduţă

min. 62 Răduţă îi îmbolnăveşte pe suporteri. Ratează din nou în situaţie de 1-1 cu Miron

min. 60 Manea riscă. Iese Matic şi Intră Ioniţă

min. 52 Răduţă ratează cu poarta goală. Tribuna nu mai are răbdare

min. 46 A început repriza secundă

min. 45 Pauză în Giuleşti. Echipele intră la cabine fără a reuşi să rupă egalitatea de pe tabela de marcaj

min. 36 Fernandes trimite spre poarta lui Miron. Este cu siguranţă prima încercare de a-l surprinde pe portarul oaspeţilor

min. 31. Astra nu cedează mijlocul terenului şi surprinzător Rapidul n-a reuşit să pună deocamdată în pericol poarta prahovenilor

min. 24 1-2 la cartonaşe galbene. Iencsi de la Rapid, Paulinho şi Silva de la oaspeţi au fost "ingălbeniţi" de Colţescu

@N_

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Fetită de 8 ani, ucisă în Turcia. Mama, fratele mai mare și unchiul copilei, condamnați la închisoare pe viață

Ziare.com acum 53 minute
Un tribunal turc a condamnat sâmbătă, 28 decembrie, la închisoare pe viaţă trei membri ai familiei unei fetiţe de 8 ani al cărei asasinat în provincia Diyarbakir a bulversat ţara, informează AFP. Trupul neînsufleţit al lui Narin Guran, dispărută de

Gazprom va suspenda exporturile de gaz spre Republica Moldova de la 1 ianuarie

Ziua Constanta acum o ora
Gigantul energetic rus Gazprom a anunţat sâmbătă că va suspenda exporturile de gaz spre Republica Moldova de la 1 ianuarie, la ora 05.00 GMT, din cauza unei datorii neplătite de autorităţile de la Chişinău, relatează Reuters citat de Agerpres.ro Com

Decizii în coaliţie - Primul tur al alegerilor prezidenţiale, în 23 martie

News.ro acum 9 ore
Primul tur al alegerilor prezidenţiale ar urma să aibă loc în 23 martie, conform acordului de principiu la care au ajuns sâmbătă liderii coaliţiei de guvernare. Surse din coaliţie a precizat că liderii PSD, PNL UDMR şi ai grupului minorităţilor naţi

Campionul la box Paul Bamba a murit la 35 de ani

Mediafax acum o ora
Vedeta sportivă Paul Bamba câştigase titlul WBA Gold Cruiserweight învingându-l pe Rogelio Medina cu doar şase zile înainte de anunţarea decesului său. Starul pop Ne-Yo, care a semnat cu Bamba pentru compania sa de management, a anunţat vestea într-

Israelul susține că a capturat 240 de militanți Hamas într-un spital din Gaza. Personalul medical acuză că cei reținuți au fost bătuți

HotNews acum o ora
Armata israeliană anunţă că a capturat 240 de persoane suspectate că ar fi militanţi ai grupării islamiste palestiniene Hamas în timpul unui raid la un spital din nordul Gaza, relatează sâmbătă DPA, citată de Agerpres. Printre cei arestaţi se află ş

Actrița Olivia Hussey, starul din „Romeo și Julieta” a lui Zeffirelli, a murit la vârsta de 73 de ani

HotNews acum o ora
Actrița britanică Olivia Hussey, laureată cu un Glob de Aur pentru rolul adolescentei Julieta în filmul „Romeo și Julieta” (1968) al lui Franco Zeffirelli, a murit vineri, la vârsta de 73 de ani, a anunțat familia sa, potrivit AFP. „Olivia a fost o

Un bărbat din Sibiu a rămas fără 12.000 de euro de Crăciun, după ce a primit un SMS

Libertatea acum 2 ore
Un bărbat din Sibiu a pierdut 12.000 de euro după ce a dat click pe un link primit prin SMS. Banii erau într-un portofel de criptomonede, potrivit Digi24.ro.

Zeci de turiști au fost păcăliți de o firmă din Satu Mare după ce au dat 2.000 de euro pe un sejur de Revelion în Zanzibar, însă excursia nu există

Libertatea acum 2 ore
O agenție de turism din Satu Mare este acuzată de fraudă după ce a anulat o excursie de Revelion în Zanzibar, pentru care zeci de turiști au plătit mii de euro. Potrivit News.ro, aproximativ 30 de persoane intenționează să depună o plângere penală î

USB-C devine oficial standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor în Uniunea Europeană

Ziua Constanta acum 9 ore
USB-C devine, în mod oficial, de sâmbătă, standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor la nivelul Uniunii Europene, potrivit unui anunț al Comisiei Europeane, pe Facebook. Astăzi este ziua cea mare. Spunem bun-venit încărcătorului USB! USB-C es

Premierul Republicii Moldova: Rusia foloseşte energia ca armă politică

News.ro acum 2 ore
Prim-ministrul Republicii Moldova, Dorin Recean, a declarat că Rusia foloseşte energia drept „armă politică” după ce concernul rusesc Gazprom a anunţat că opreşte livrările de gaz pentru regiunea transnistreană. Premierul a mai menţionat că Republic

Vremea

București
acum

sâm.

2°/5°
dum.

3°/7°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
Iasi
acum

sâm.

2°/3°
dum.

2°/6°
lun.

1°/6°
mar.

2°/9°
Constanta
acum

sâm.

2°/5°
dum.

2°/5°
lun.

2°/6°
mar.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

-3°
sâm.

-3°/5°
dum.

-2°/5°
lun.

1°/5°
mar.

-0°/5°
Timisoara
acum

-2°
sâm.

-2°/4°
dum.

-1°/5°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°