In ultimele zile, am citit pe bloguri timisorene mai multe pareri despre ce inseamna prietenia intre un barbat si o femeie, mai ales atunci cand acel barbat are deja o relatie mai mult sau mai putin stabila. Totul a pornit de la Cristina, care, aflandu-se destul de des in postura de prietena, a incercat sa explice femeilor mai mult sau mai putin paranoice, ca o prietenie e o prietenie si nimic mai mult.
Nu pot sa continui articolul meu fara o mica poveste prealabila, pe care am trait-o acum cativa ani si din care am invatat ca treaba asta cu prietenia intre un barbat si o femeie e greu de inghitit de iubita barbatului.
Eu si el, prieteni de niste ani (5, 6, nu mai mult). Teoretic, am trecut impreuna prin adolescenta si perioada imediat urmatoare majoratului. Ne intelegeam foarte bine, dar intotdeauna au existat momente in care unul vroia mai mult de la celalalt, insa cand vroiam eu nu vroia el si invers. Anii au trecut, eu l-am cunoscut pe cel care urma sa-mi fie sot, iar, putin dupa nunta mea, a cunoscut-o si el pe cea care urma sa-i devina sotie. Bineinteles, ne vedeam foarte mult in formatie de patru, dar aveam momentele noastre, in care eu si el ne intalneam la o cafea, sa ne mai povestim amarurile si bucuriile.
Jumatatile noastre au inceput sa se sesizeze cu intrebari de genul : « daca noi suntem impreuna la bine si la rau, de ce ai nevoie de un prieten caruia sa-i povestesti ce se intampla in viata ta? » ; « nu-ti sunt sprijin suficient, ai nevoie de el/ea ca sa te ajute? » etc.
Eu le-am dat dreptate, drept urmare am decis ca e mai bine s-o rarim cu intalnirile noastre, ca sa nu ne afectam relatiile cu cei pe care ii iubim. La urma urmei, daca nu ai incredere in cel de langa tine, de ce sa mai stai langa el?
Si acum, vin cu o completare, vizavi de ideea in care prietena prietenului tau trebuie acceptata si tolerata : femeile sunt
