„Toţi cei care se vor opune imprescriptibilităţii sunt complici cu criminalii”
Iată că am aniversat 20 de ani de la redactarea Proclamaţiei de la Timişoara. Punctul 8 ar fi putut reprezenta începutul lustraţiei în România post-totalitară. O serie de organizaţii civice şi sindicale, cărora li s-au adăugat personalităţi marcante ale vieţii publice din România, au lansat apeluri pentru adoptarea legii lustraţiei în actuala sesiune parlamentară, apeluri trimise preşedintelui Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, precum şi liderilor de partide sau grupuri parlamentare. Vă întreb şi pe dumneavoastră, în calitate de fost ministru al Justiţiei, ce şanse daţi acestei iniţiative?
Nu este deloc târziu, chiar dacă cei care ar fi supuşi lustrării sunt în număr mai mic astăzi. Sunt convinsă că mai există în diverse funcţii publice foşti ofiţeri sau colaboratori ai Securităţii sau dintre cei care şi-au făcut din activismul în P.C.R. o meserie.
Vorbim despre reminiscenţe ale comunismului. Din punct de vedere juridic, ce posibilităţi de condamnare a crimelor comunismului mai există?
Condamnarea penală pentru crimele comunismului, dar şi pentru cele ale neo-comunismului (şi mă refer aici la ce s-a întâmplat la Revoluţie, la Târgu Mureş, la Mineriade şi la alte acţiuni violente determinate politic) nu se va putea face în bloc, va fi nevoie de o condamnare penală individuală. Este trist şi îngrozitor că, după 20 de ani, în continuare avem foarte puţini oameni găsiţi vinovaţi pentru morţii din Decembrie 1989 – avem pentru cazul Timişoara, dar nu avem pe nimeni pentru ceea ce s-a întâmplat la Bucureşti. Iar aici vina principală o poartă puterea politică instalată în 1989 şi 1990 şi procurorii, în special cei ai Secţiei Militare din Bucureşti, care au coordonat practic impunitatea, au făcut de aşa manieră încât cei care au dat ordin să se tragă, Ion I
