Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Şase din zece români spun că o duc rău

Publicat in Buna ziua Brasov, joi 18 martie 2010 ·

Românii consideră situaţia lor financiară din acest an şi perspectivele actuale mai puţin bune decât la începutul lui 2009, procentul celor care spun că o duc mai rău din punct de vedere financiar ajungând, în februarie, la aproape 60%, reiese dintr-un studiu realizat de GfK România.

„Anul 2009 a fost unul dintre cei mai pesimişti ani pentru români, iar anul 2010 nu se anunţă mult mai încurajator: românii îşi consideră situaţia financiară şi perspectivele actuale mai puţin bune decât la începutul lui 2009. În februarie 2009, aproape jumătate dintre români considerau că situaţia financiară a familiei lor era mai rea decât acum un an”, se arată în studiu.

Reducerea veniturilor a fost resimţită puternic de-a lungul întregului an 2009, considerată una dintre cele mai pesimiste perioade pentru opinia publică din România. „Există şi o mică parte a populaţiei ale cărei venituri s-au îmbunătăţit comparativ cu un an în urmă, dar aceasta a scăzut de la 13% în februarie 2009 la 7% în februarie 2010”, conform studiului GfK.

Pentru 2010, 40% dintre români cred că venitul lor va rămâne acelaşi, în vreme ce 40% spun că se aşteaptă ca acesta să scadă. Numai doi din 10 români sunt convinşi că situaţia lor financiară se va îmbunătăţi în acest an. Românii consideră situaţia lor financiară din acest an şi perspectivele actuale mai puţin bune decât la începutul lui 2009, procentul celor care spun că o duc mai rău din punct de vedere financiar ajungând, în februarie, la aproape 60%, reiese dintr-un studiu realizat de GfK România.

„Anul 2009 a fost unul dintre cei mai pesimişti ani pentru români, iar anul 2010 nu se anunţă mult mai încurajator: românii îşi consideră situaţia financiară şi perspectivele actuale mai puţin bune decât la începutul lui 2009. În februarie 2009, aproape jumătate dintre români considerau că situaţia financiară a familiei lor era mai rea dec

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elena Udrea va fi eliberată din penitenciar

HotNews acum 2 ore
Fostul ministru al Turismului Elena Udrea, condamnată la 6 ani de închisoare în dosarul Gala Bute, va fi eliberată condiționat, după ce a executat 3 ani și 10 luni de închisoare, ea decis joi Tribunalul Prahova, potrivit Antena3 CNN. Decizia instanț

Cum motivează Curtea Constituțională că i-a respins sesizarea lui Nicușor Dan pe legea privind combaterea antisemitismului şi xenofobiei

HotNews acum o ora
Legea care înăsprește pedepsele pentru fascism, legionarism, rasism sau xenofobie, atacată la Curtea Constituțională de către președintele României, „este clară, precisă și predictibilă”, argumentează judecătorii constituționali decizia de a resping

Nicușor Dan va efectua o vizită oficială la Berlin, unde va discuta cu Friedrich Merz și președintele Germaniei

Adevarul acum o ora
Președintele Nicușor Dan va efectua, vineri, 18 iulie 2025, o vizită oficială în Germania, unde va discuta cu președintele și cancelarul țării. De asemenea, va participa la o întâlnire cu afaceriști germani, dar și cu reprezentanți ai comunității ro

Pericol de inundații în județul Botoșani. Hidrologii au emis Cod Portocaliu și Cod Galben

Botosani News acum 33 minute
Hidrologii au anunțat că există risc de inundații pe râul Jijia și afluenții acestuia și au instituit: Cod portocaliu, de joi, de la ora 18:00, până vineri, la ora 12:00; Cod galben, vineri, între orele 12:00 – 24:00. Fenomenele prognozate sunt „scu

Ministrul Finanțelor: „Obiectivul nu este să menținem ratingul la o clasă deasupra junk, ci să creștem”

Gandul acum 17 minute
Alexandru Nazare, ministrul Finanțelor, a declarat joi, la o conferință organizată la Bursa de Valori, că România merge într-o direcție bună, însă este nevoie de „o consistență lungă în timp”. Mai mult, ministrul a precizt că obiectivul principal es

INHGA Cod galben și portocaliu de inundații în mai multe județe, printre care Constanța și Tulcea

Ziua Constanta acum 2 ore
Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis pentru astăzi, 17 iulie 2025, o avertizare Cod portocaliu de viituri, valabilă până vineri la prânz, pe râuri din 15 județe. Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a

VIDEO „Ne-a lovit o tragedie”: Zeci de oameni uciși de un incendiu la un centru comercial din Irak

HotNews acum 4 ore
Aproximativ 50 de persoane au murit în incendiul care a avut loc în cursul nopții, potrivit guvernatorului regiunii Wasit, Mohammed Jameel Al-Mayahi, potrivit CNN. Oficiali medicali citați de agenția de presă AFP au declarat că 55 de persoane au mur

EXCLUSIV DINAMO, azi de la ora 17.00. O altă perspectivă despre incidentele de la Miercurea Ciuc și ce urmează să se întâmple la meciul cu Botoșani!

Cancan acum o ora
Alexandru Brădescu și Cătălin Mureșanu vin cu detalii despre incidentele de la Miercurea Ciuc. Perspective noi și ce ar fi trebuit să facă forurile fotbalului românesc! Discutăm despre jocul echipei problemele din lot: un transfer care nu poate să j

Primul stat american care îşi deschide o reprezentanță economică în România

HotNews acum 2 ore
Arizona devine primul stat american care îşi deschide o reprezentanță economică în România, iar legislativul statului face prima alocare de fonduri pentru biroul de la București. Anunțul a fost făcut joi de Ambasada României în SUA, care spune că în

Oana Țoiu despre bugetul UE: Vedem o provocare pentru România

Mediafax acum 3 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a prezentat propunerea de buget pentru perioada 2028-2034. Documentul prevede între altele comasarea agriculturii cu domeniul coeziunii, lucru care a provocat nemulțumirea Parlamentului European. Ș

Vremea

București
acum

31°
joi

19°/31°
vin.

14°/30°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
Iasi
acum

27°
joi

19°/27°
vin.

15°/23°
sâm.

13°/28°
dum.

16°/32°
Constanta
acum

26°
joi

20°/27°
vin.

18°/28°
sâm.

20°/28°
dum.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

23°
joi

15°/23°
vin.

13°/23°
sâm.

14°/27°
dum.

18°/31°
Timisoara
acum

16°
joi

15°/20°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/32°
dum.

19°/37°