Când era mic, visa să devină un poliţist pe intervenţie. Acum, la 29 de ani, îşi doreşte cu ardoare să participe la campionatele de judo pentru veterani, dar să exceleze şi în cariera de arbitru.
Nici nu împlinise bine 11 ani, când avea să intre în lumea sportului. A început cu box-ul thailandez, însă după numai câteva luni, l-a lăsat deoparte pentru judo. Nu prea îl atrăgea ca să mai continue, astfel că trecerea în sala de judo a fost pe cât de rapidă, pe atât de atrăgătoare.
„Am aflat că, la noi, în Severin, e o sală de judo şi m-am dus, am văzut nişte meciuri, mi-au placut şi am zis de ce să nu încerc”, îşi aminteşte de acea perioadă Cristian Voin. Că a fost atras, s-a văzut, pentru că şi-a continuat antrenamentele timp de zece ani, respectiv până în 2002, când a plecat în timişoara pentru studii.
A prins microbul, după cum ne spune. „Judo-ul este considerat sau cel putin, aşa îl consider eu, un virus. Odată ce îl iei, nu mai scapi de el”, ne spune zâmbind Cristi. Ca orice sportiv care se pregăteşte intens şi se ţine de antrenamente, a participat la numeroase concursuri atât zonale, cât şi naţionale sau internaţionale.
Nu a fost unul extraordinar, după cum ne spune, însă ambiţia şi pasiunea l-au făcut să nu se lase şi să îşi dorească mult mai mult. „Nu pot să spun că am fost un extraordinar sportiv, cum au fost alţii din acea perioadă, dar m-am descurcat destul de binişor. Iar acum, pentru că îmi doresc să avansez cât mai mult în arbitraj, dar să şi particip, ca sportiv, la campionatele pentru veterani, mă antrenez, în fiecare seară, câte o oră şi jumătate”, ne mărturiseşte Cristi Voin.
„Dacă vrei ceva în viaţă, numai aşa reuşeşti: prin muncă!”
Nu-şi mai aminteşte când a câştigat primele concursuri ca şi sportiv, pentru că a trecut mult timp de-atunci. Îşi aminteşte în schimb perioada în care, plecat fiind la Timişoara, pent