Rar se poate urmări în prima ligă o evoluţie modestă precum a albaiulienilor la Timişoara. Pe vremuri, la 0-6 se chema salvarea. Cu moralul la pământ după cele patru eşecuri consecutive înregistrate de la începutul returului, fotbaliştii antrenaţi de sârbul Blaz Sliskovic au făcut figuraţie pe întreg parcursul jocului, s-au întrecut în execuţii stângace şi greşeli copilăreşti.
Defensiva a fost, ca mai mereu, oaia neagră din „turma” lui Sliskovic. Pe axa sa centrală apărarea a dat rateu după rateu, iar portarul Cernea a fost în unele momente de-a dreptul ridicol. E destul să amintim în acest sens că majoritatea mingilor trimise spre poarta albaiuliană s-au transformat în gol ori că de câte ori bănăţenii şutau spre buturile ardelenilor suporterii albaiulieni aveau mari emoţii.
Cu o asemenea ripostă, gazdelor le-a fost extrem de simplu să tranşeze disputa în favoarea lor. Au înscris 6 goluri (câte 3 de repriză) şi şi-au permis să rateze alte câteva bune ocazii. Scorul a fost deschis de Kozak (min.19), cu o minge şutată, care a atins gazonul şi a sărit peste Cernea în poartă. Peste 6 minute avea să fie 2-0, Magera reluând în poartă o centrare a lui Sepsi. În minutul 32 acelaşi Magera a stabilit scorul pauzei, reluând cu capul în plasă o centrare de pe stânga.
După numai opt minute de la reluarea partidei, Mera a făcut 4-0, cu o lovitură de cap de la 12 metri. Avea să fie 5-0 în minutul 71, autor al golului - Goga, care a fructificat din careu o pasă a lui Mansour. Ultimul gol a fost marcat de Mansour în minutul 90, jucătorul timişorean trimiţând în plasă printre piciorele sărmanului Cernea.