Partidele şi guvernele noastre practică, de multă vreme, un truc administrativ atunci cînd vor să scape de o instituţie pe care nu au curajul să o desfiinţeze pur şi simplu: o „reorganizează“ – adică îi schimbă numele şi organigrama sau o comasează cu altă instituţie mai mult sau mai puţin asemănătoare. În felul acesta, actul administrativ are parte nu doar de acoperire legală, dar şi – eventual – de mai puţine controverse. În cele mai multe cazuri de acest fel, miza e schimbarea şefului instituţiei: partidele şi guvernele noastre funcţionează clientelar, iar prima măsură de după instalarea unui executiv e plasarea oamenilor proprii în funcţii de conducere – de la agenţii guvernamentale pînă la şcoli săteşti. Metoda – care are în spate concepte politice brevetate în România, precum „ciocul mic“ şi „joc de glezne“ – este, pentru guvernanţi, eficientă, căci le permite răsplătirea clienţilor. Dar denotă un primitivism politic şi instituţional care se va vindeca greu.

Cam aşa ceva se întîmplă acum cu o instituţie care a reuşit, în cîţiva ani, să-şi facă treaba: Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului în România (http://www.crimelecomunismului.ro), condus de Marius Oprea.

Printr-o hotărîre de Guvern, IICCR a fost „comasat prin fuziune“ cu Institutul Naţional pentru Memoria Exilului Românesc (http://memoriaexilului.ro), iar Marius Oprea a devenit director interimar al noului institut. Se presupune şi se speculează că Guvernul PD-L vrea să-l schimbe din funcţie: pentru că e liberal şi pentru că demascările lui au deranjat pe cine nu trebuie. El însuşi a spus-o, într-un interviu „La masa Adevărului“ (http://www.adevarul.ro/actualitate/ eveniment/Marius_Oprea-_-Suntem_condusi_ de_circa_10-000_de_ticalosi_0_193781125.html). Ca întotdeauna la noi, în astfel de situaţii apar apeluri de sprijin semnate de intelectuali (deşi cu mai puţin „entuziasm