Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Una din patru case va deţine o asigurare obligatorie de locuinţă în 2010

Publicat in Jurnalul, joi 18 martie 2010 ·

Legea privind asigurarea obligatorie a locuinţelor ar putea fi pusă în aplicare de la 1 iulie, iar până la sfârşitul acestui an, una din patru case va deţine o astfel de asigurare obligatorie, a declarat Marius Bulugea, directorul general al Pool-ului de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale (PAID).

Cei care deţin o locuinţă vor avea la dispoziţie trei luni să încheie această asigurare obligatorie, după care vor risca plata unei amenzi de 500 de lei.

"1 iulie nu este însă o dată certă. Totul depinde de evoluţia negocierilor cu brokerii de reasigurare şi de momentul încheierii contractului cu PAID", a spus Bulugea. El a amintit că, în prezent, cel mai important aspect al activităţii societăţii se referă la achiziţionarea şi realizarea sistemului IT, care va gestiona poliţele vândute şi va genera permanent gradul de penetrare şi furnizare a listelor persoanelor neasigurate. Lista persoanelor neasigurate va fi trimisă primăriilor, care se vor ocupa de amendarea celor care nu deţin o asigurare obligatorie a locuinţei.

Directorul PAID a mai spus că, până la finele anului, aproximativ 20%-25% din proprietari vor încheia o asigurare obligatorie a locuinţelor, iar anul viitor acest număr se va dubla. În prezent, 15% din cele 8,5 milioane de locuinţe din România deţin o asigurare facultativă de locuinţă, potrivit informaţiilor furnizate de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor (CSA). Proprietarii acestora nu vor fi nevoiţi să încheie o asigurare obligatorie decât în momentul încetării asigurării facultative.

Conform legislaţiei, proprietarii de imobile sunt obligaţi să încheie o poliţă de asigurare, prima fiind diferenţiată în funcţie de tipul de locuinţă, între 10 şi 20 de euro. Valoarea asigurată a unei locuinţe nu va depăşi 20.000 de euro, iar nivelul minim se va situa la 10.000 de euro. Prima între 10-20 de euro ar putea fi

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben de inundaţii, pe râuri din cinci judeţe, până sâmbătă dimineaţa

News.ro acum 6 ore
Hidrologii au emis o atenţionare Cod galben de inundaţii, valabilă de vineri până sâmbătă dimineaţă, pe mai multe râuri din judeţele Maramureş, Satu Mare, Bistriţa-Năsăud, Bihor şi Alba. Potrivit Institutului Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a

UPDATE - Elev de 14 ani, înjunghiat de un coleg, într-o şcoală din Târgu Jiu/ Victima, transportată la spital/ ISJ anunţă că face o anchetă internă/ Copilul rănit, operat de urgenţă

News.ro acum 5 ore
Un elev de 14 ani a ajuns la spital, joi, după ce a fost înjunghiat în umăr, cu un cuţit, de către un coleg de clasă. Incidentul a avut loc într-o şcoală din municipiul Târgu Jiu. Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) Gorj face verificări în urma inci

UPDATE: Joseph Aoun, comandantul armatei, ales preşedinte al Libanului

News.ro acum 2 ore
Comandantul-şef al armatei libaneze, generalul Joseph Aoun, în vârstă de 61 de ani, a fost ales joi preşedinte al Libanului, în urma unui tur doi de scrutin, cu 99 dintre cele 128 de voturi ale deputaţilor, relatează AFP. Alegerea sa a avut loc în u

Crin Antonescu: Sunt aproape convins că această candidatură a mea va fi validată

Mediafax acum 3 ore
Crin Antonescu a vorbit despre posibilele sondaje de opinie comandate de PSD şi PNL, în vederea stabilirii unui candidat la alegerile prezidenţiale. „Întotdeauna o decizie până nu este luată are mai multe variante”, a spus el.

Catedrala Neamului va fi gata în anul acesta, în octombrie, când va fi sfințită de Patriarhul Daniel și de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I

HotNews acum o ora
Catedrala Naţională din București (Catedrala Mântuirii Neamului) va fi sfinţită anul acesta, pe data de 26 octombrie, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al Constantinopolului şi de Patriarhul Daniel al Bisericii Ortodoxe Române, informează Agerpres

Companiile de furnizare ale Grupului PPC în România fuzionează

Crai Nou acum 5 ore
În data de 31 decembrie 2024, companiile de furnizare PPC Energie și PPC Energie Muntenia, parte din Grupul PPC în România, au fuzionat. Unificarea companiilor de furnizare într-o singură entitate legală marchează un pas strategic pentru optimizarea

Manelistul Dani Mocanu, care l-a promovat pe Nicolae Ciucă, va petrece ani grei de închisoare pentru proxenetism și spălare de bani

Ziare.com acum 2 ore
Manelistul Dani Mocanu, care i-a scris o piesă lui Nicolae Ciucă în timpul campaniei pentru alegerile prezidențiale din 2024, a fost condamnat joi, 9 ianuarie, la ani grei de închisoare. Găsit vinovat de proxenetism, dar și de spălare de bani, Mocan

Alexandru Rafila spune că virusul HMPV care provoacă îngrijorare în China este „o viroză banală”

Libertatea acum 35 minute
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat joi, 9 ianuarie, într-o conferință de presă, că nu sunt motive de îngrijorare în rândul populației cu privire la virusul din China.

Zelenski face apel la trupele occidentale pentru a „forţa Rusia să facă pace”

Mediafax acum o ora
Volodimir Zelenski s-a întâlnit joi, cu aliaţii Ucrainei în Germania, sub egida Statelor Unite, pentru a discuta despre ajutorul militar, cu unsprezece zile înainte de începerea mandatului lui Donald Trump, care şi-a exprimat scepticismul cu privire

SUA anunţă un nou ajutor militar de 500 de milioane de dolari pentru Ucraina, înainte de sosirea lui Trump la Casa Albă

HotNews acum 2 ore
SUA au alocat un nou pachet de asistență militară pentru Ucraina, în valoare de circa 500 de milioane de dolari, a anunțat, joi, secretarul american al Apărării, Lloyd Austin, la reuniunea de la Ramstein a țărilor care susțin Ucraina în războiul cu

Vremea

București
acum

joi

7°/13°
vin.

6°/13°
sâm.

3°/6°
dum.

2°/4°
Iasi
acum

joi

8°/14°
vin.

2°/11°
sâm.

1°/6°
dum.

-0°/5°
Constanta
acum

joi

9°/12°
vin.

9°/13°
sâm.

3°/9°
dum.

2°/5°
Cluj-Napoca
acum

joi

5°/12°
vin.

0°/8°
sâm.

-1°/3°
dum.

-2°/2°
Timisoara
acum

11°
joi

7°/14°
vin.

2°/11°
sâm.

-0°/5°
dum.

-2°/3°