Dulcele targ al Iesilor a mai fost odata refugiu pentru guvernanti. Era în primul razboi mondial si fugeau de nemti. Intrebarea pe care am adresa-o daca am avea cui este: de cine fuge guvernul acum? Pentru ca ce altceva poate fi prestatia acestui guvern daca nu o alergatura disperata al carei final, spectatorii carpato-danubiano-pontici îl asteapta cu sufletul la gura si cu stomacul lipit de sira spinarii.
Va propun sa facem un exercitiu de imaginatie si sa consideram acest periplu national al guvernului ca fiind un maraton, iar pe membrii cabinetului Boc - alergatorii de rigoare. Este al patrulea start pe care-l da arbitrul de la Cotroceni. Prima oara, alergatorii, cu Boc în frunte, s-au poticnit pe la jumatatea drumului, din cauza ca au început sa-si dea la gioale cu maratonistii de la PSD. La urmatoarele doua starturi n-au luat foc capsele, iar Lucian Croitoru si Liviu Negoita, care urmau sa conduca plutonul de alergatori, au alergat pe loc si au abandonat din motive tehnice.
A patra si ultima pocnitura a pistolului portocaliu îl gaseste iarasi în fruntea plutonului pe domnul Boc. Nu pentru ca alearga mai repede decat altii, ci pentru ca alearga ritmic.
Il însotim în cursa aceasta infernala, de voie de nevoie, si-i mai stoarcem pe cap, din timp în timp, un burete înmuiat în lacrimile saraciei noastre. Stim ca la capatul cursei nu-l asteapta nici un premiu si stie si el. Alearga totusi mai departe, atent la vocea interioara care-i sopteste îndemnuri numai de el stiute. Aude vag huiduielile spectatorilor someri care-i urmaresc miscarile cu ochii sticlind de foame. In urma lui, cu fete zambitoare, ceilalti alergatori fac eforturi sa pastreze cadenta. Pista este cam accidentata iar domnul Boc întoarce uneori capul mustrator, catre un atlet din randul doi sau trei care se uita aiurea-n tramvai si se face ca ploua. Este un alergator cu figura ca
