Mesajul a fost trimis. Multumesc!

În ziua lansării celei mai sofisticate Dacii, iată povestea omului prin mîna căruia a trecut fiecare model

Publicat in Gazeta Sporturilor, joi 18 martie 2010 ·

GAZETA A VORBIT CU UNUL DINTRE CEI CARE AU ÎMBĂTRÎNIT ALĂTURI DE DACIA » "Meşterul" ştie tot

Ion Meianu. Are 55 de ani, dintre care 34 i-a petrecut muncind în uzină. Pînă în '90 habar n-avea că există şi alte maşini, dar acum strînge bani pentru un Duster

Circulau pe vremuri poveşti pe seama cărora românii se distrau copios. Cică un lot de Dacii pentru export a fost descompus într-o hală. Maşinile erau bucăţi, iar cei de la Dacia au fost chemaţi să le facă la loc. N-au reuşit pentru că piesele nu se potriveau de la o maşină la alta. Sau un alt mit care a circulat, unul chiar haios. Au fost mulţi care au şi muşcat gluma, deşi musca n-are plămîni. Bagi într-o Dacie insecta şi o laşi acolo 48 de ore. Dacă după două zile musca trăieşte, înseamnă că Dacia nu e etanşată bine!!!

Pilă de la verişor

Care e, de fapt, adevărul? Ion Meianu, unul dintre cei care au îmbătrînit o dată cu Dacia, ştie răspunsul. Are 55 de ani, iar acum ocupă funcţia de operator calitate flux la uzina din Mioveni. Lumea din fabrică îi spune, pur şi simplu, "Meşterul". Munceşte la fabrică din 1976. A ajuns printr-un verişor, angajat tot acolo. "El lucra la scaune şi mi-a pus o pilă. Pluteam de fericire. Îmi lăsasem părinţii la Slatina şi nu era de colo să lucrezi la Dacia".

"În '90 am înţeles că există şi alte maşini"

Meşterul Ion zîmbeşte cînd aude poveştile Gazetei, dar recunoaşte că "nu se potrivea o aripă de la o maşină la alta. De fapt, nu se potriveau multe". Ce crede despre Daciile care se făceau înainte de Revoluţie? "A fost o maşină bună şi simplă pentru că o reparam în drum". În '90 a înţeles că există şi alte automobile, mai performante decît cel la care contribuia şi el. "A venit un văr de-al meu la începutul lui '90 cu un autoturism cumpărat din Germania. Pînă atunci nu aveam termen de comparaţie".

Se făcea focul î

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 26 minute
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

UPDATE - Protest pe sensul către Bucureşti al A1 – Un şofer a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul şoselei şi s-a urcat pe cabină, fluturând steagul României / Traficul a fost deblocat / Protestatarii, la sediul Poliţiei - VIDEO

News.ro acum o ora
Sensul către Bucureşti al A1 – Bucureşti – Piteşti a fost blocat, duminică după-amiază, după ce un şofer a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul şoselei şi s-a urcat pe cabină, fluturând steagul României. La protest a participat încă un camion, a

Un italian declarat mort de medici s-a trezit după 30 de minute, în timp ce era așteptat dricul

HotNews acum 3 ore
Un bărbat în vârstă de 78 de ani din Italia, pe care medicii l-au declarat mort, s-a trezit la 30 de minute după ce i s-a constatat decesul, au anunțat autorităţile italiene, transmite DPA, citată de Agerpres. Incidentul a avut loc sâmbătă seară. Bă

Patru jandarmi au fost agresați fizic la PROTESTUL pentru Călin Georgescu, în Piața Victoriei. Carosabilul pe Bulevardul Kiseleff, blocat

Gandul acum 2 ore
În Piața Victoriei, din București, s-au adunat câteva sute de oameni care protestează față de alegerile anulate din decembrie 2024, având mesaje de susținere pentru Călin Georgescu, candidatul eliminat din cursa prezidențială după decizia CCR. În ac

Tânăr de 21 de ani, cu răni grave după ce a fost atacat în Munții Făgăraș de câini din rasa Kangal

HotNews acum o ora
Un tânăr de 21 de ani care a urca în Munții Făgăraș împreună cu câinele său a fost atacat de o haită de câini ciobănești. Cabanierii de la cabana Bărcaciu, împreună cu salvamontiștii, l-au transportat până la baza muntelui, însă câinele său a fost u

Aeroporturile din Moscova, închise temporar după atacurile cu sute de drone lansate de Ucraina

HotNews acum o ora
Un atac susținut cu drone lansat de forțele ucrainene asupra Rusiei a dus la închiderea temporară a principalelor aeroporturi din Moscova și la anularea a cel puțin 140 de zboruri, au declarat oficialii locali, citați de BBC. Începând de sâmbătă dim

Accident cu mai multe motociclete pe Transalpina / Trafic blocat / A fost alertat elicopterul SMURD

News.ro acum o ora
Mai multe motociclete sunt implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina, traficul rutier fiind blocat. Primele date arată că o persoană posibil să fie inconştientă, fiind alertat elicopterul SMURD. ”Detaşamentul de pompieri Seb

Zeci de palestinieni uciși la un centru de distribuție a hranei din Gaza. „Lunetiștii au deschis focul ca și cum vânau animale”

HotNews acum 2 ore
Protecţia civilă din Fâşia Gaza a anunţat, duminică, că 57 de palestinieni au fost ucişi şi zeci răniţi de „tiruri israeliene” în apropierea unui punct de distribuţie de ajutor umanitar din nordul teritoriului palestinian devastat de război, relatea

Atacuri constante ale hackerilor asupra parlamentului german. Semnal de alarmă tras de președinta Bundestagului

HotNews acum o ora
Camera inferioară a parlamentului german, Bundestag, este supusă unui atac cibernetic constant și are nevoie de o protecție sporită împotriva hackerilor, a declarat duminică președinta Bundestagului, Julia Klockner, transmite DPA, citată de Agerpres

Alertă Cod Galben pentru aceste localități din județul Botoșani. Avertizare de ultimă oră

Botosani News acum o ora
Meteorologii au actualizat prognoza și au emis o atenționare tip cod galben de instabilitate atmosferică accentuată pentru o parte din județul Botoșani, valabilă, sâmbătă, între orele 16:55 -18:30. Sunt vizate localitățile: Botoșani, Flămânzi, Voron

Vremea

București
acum

33°
dum.

18°/34°
lun.

20°/38°
mar.

25°/42°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

28°
dum.

17°/29°
lun.

19°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/35°
Constanta
acum

30°
dum.

19°/30°
lun.

20°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/28°
Cluj-Napoca
acum

28°
dum.

17°/28°
lun.

18°/34°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

33°
dum.

19°/33°
lun.

18°/39°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°