Turismul a scos la lumină şi din sărăcie multe locuri ce păreau destinate uitării. În unele ţări fenomenul a început încă din secolul al XIX-lea, în altele, după Al Doilea Război Mondial. Grecia e un exemplu de ţară săracă în care o inteligentă dezvoltare a turismului a adus beneficii impresionante, timp de decenii (chiar dacă azi ţara se confruntă cu o adevărată catastrofă financiară). În insula Santorini, de exemplu, înainte de 1950 nu exista nici măcar un bar, oamenii îşi săpau locuinţele în piatră, ca pe nişte peşteri, făceau mulţi copii şi de cîte ori se mai năştea cîte unul, mai săpau o „cameră“, în roca vulcanică moale. Albul şi albastrul în care sînt vopsite peste 90% dintre case, culori devenite astăzi faimoase şi chiar obligatorii, se pare că la început erau folosite nu atît din motive patriotice (fiind culorile naţionale), cît mai ales pentru că erau mai ieftine. Astăzi, Santorini este poate cea mai înfloritoare şi mai scumpă dintre toate insulele greceşti. Turismul merge strună, la fel ca autobuzele, vapoarele şi avioanele care transportă anual, chiar şi în vremuri de mare criză financiară, un număr de turişti mult mai mare decît cel al locuitorilor.

Turcia vecină a învăţat, la rîndu-i, lecţia turismului, în urmă cu vreo 20 de ani şi, în ciuda multor altor probleme ale ţării, serviciile oferite în staţiunile de pe coasta Mediteranei şi cea a Mării Egee sînt relativ ieftine şi de calitate. Dezvoltarea s-a făcut şi graţie unei legi care elimina plata impozitului pe profit pentru orice afacere în turism. În plus, nuanţele orientale, legate de ideea de respect faţă de oaspeţi (cărora turcii le oferă ce au mai bun, altfel nu s-ar simţi bine), completează de multe ori în mod fericit profesionalismul şi procedurile preluate din Occident.

Calea spre bunăstarea adusă de turism n-a fost însă totdeauna scurtă. Printre pionieri se numără