– o explicaţie weberiană a flăcării violet din politica românească –

Într-un articol celebru, „Wissenschaft als Beruf“ (Ştiinţa ca profesie), scris în anul 1922, Max Weber propunea, pentru prima dată, unul dintre conceptele cu cea mai bogată carieră hermeneutică modernă: dezvrăjirea lumii (die Entzauberung der Welt). Deşi Weber nu a explicat în detaliu acest concept, el a fost rapid preluat în disciplinele înrudite şi inclus în mai toate construcţiile explicative ale lumii moderne. În linii mari, Weber înţelegea prin dezvrăjirea lumii un proces macroistoric de intelectualizare progresivă şi raţionalizare care restrînge domeniul tradiţional al credinţei, superstiţiei, magiei, al formelor de expresie premodernă, iraţională sau supraraţională, a spiritului. Dezvrăjirea lumii, după Weber, este consecinţa firească a procesului de înstăpînire asupra lumii, prin progresul ştiinţelor exacte, prin cifre, prin calculul matematic ce face predictibil şi deci controlabil tot ce e imanent. Alungarea magiei spiritului prin domnia cifrei, a predictibilităţii raţionale în lumea noastră duce – spune Weber – inevitabil spre dezvrăjirea, golirea de sens transcendental a realităţii imediate.

Deşi coerentă, teoria dezvrăjirii lumii, la Max Weber, este construită pe un model linear de filozofie a istoriei, în tradiţia iluminismului din secolul al XVIII-lea. Printre altele, ea are meritul de a marca momentul de inflexiune în care mitul progresului şi relevanţa sa epistemică în lumea contemporană sînt puse radical sub semnul întrebării. Ceea ce nu tematizează Weber în articolul său este ambivalenţa, simultaneitatea tendinţelor contrarii din lumea contemporană. Alături de Entzauberung der Welt putem constata cu aceeaşi uşurinţă fenomenul opus de Wiederbezauberung der Welt (resacralizare, re-învrăjire a lumii). Despre acesta Weber nu a vorbit deloc. Tocmai în această simu