Lucrează de peste trei decenii printre stingătoare. De 20 de ani a strâns pompierii într-o asociaţie naţională.

După şcoală a început să lucreze la combinatul de pielărie şi încălţăminte Clujana. A coordonat remiza de pompieri. Din 1987, de când centrala pielăriei pe Ardeal şi Banat s-a mutat la Cluj, s-a ocupat de câteva sute de pompieri din aproape 100 de fabrici din industria textilă.

Focuri zilnic

Viaţa de pompier civil nu era uşoară nici atunci. Pe lângă instruirea periodică de la locul de muncă, angajaţii trebuiau să desfăşoare în permanenţă activităţi de prevenire. Cu şefii formaţiunilor de pompieri de intreprindere avea întâlniri trimestriale. „Niciodată acestea nu erau suficiente. Incendiile în industria de pielărie erau un fapt cotidian“. În anii ’80 a ars aproape în totalitate instalaţia de lăcuit de la tăbăcărie, înregistrându-se numeroase pagube. Erau zilnic incendii uşoare.

Recunoaşterea meseriei

După Revoluţie şi-a reunit toţi colegii de breaslă într-o asociaţie. I-au spus Federaţia Naţională a Pompierilor din România. Prima victorie nu s-a lăsat prea mult aşteptată. A obţinut în 1993 recunoaşterea oficială a meseriei de pompier, reuşind înscrierea profesiei în nomenclatorul meseriilor. Se mândreşte cu codul 000110. Până atunci erau doar „personal de deservire generală şi servicii“. I-a certificat imediat pe cei peste 35.000 de pompieri, care lucrau la acea oră în fabricile din ţară sau la consiliile locale. În biroul său din centrul oraşului era zilnic coadă. Pentru instruirea tovarăşilor se documentase în mai multe ţări europene, asupra modului de funcţionare a sistemului de intervenţii de urgenţă. La noi era o muncă de pionierat.

Sistemul de pregătire şi de funcţionare era bine pus la punct, înainte de Revoluţie. Astăzi nu crede că mai sunt 7.000 de persoane în sistem. Nu că n-ar fi nevoie de personal