Deunăzi, mi-a căzut în mînă un document stupefiant. Dacă este autentic – şi după verificările pe care le-am făcut este – ne aflăm dinaintea unei probe dezesperante de sminteală instituţionalizată. E vorba de o listă de recomadări pe care membrii unui juriu al Comisiei Europene trebuie să le respecte, atunci cînd judecă şi selectează diferite proiecte de cercetare. Care va să zică, eşti invitat într-un board de experţi, capeţi spre analiză un set de dosare ale unor candidaţi care cer finanţare pentru proiectele lor şi trebuie să scrii un referat de susţinere sau de respingere. Mai întîi însă, trebuie să-ţi însuşeşti o serie de „indicaţii de la centru“. Lectura acestor indicaţii dovedeşte că autorii lor au avut în minte două presupoziţii: 1) Membrii juriului sînt nişte vietăţi rudimentare, necuviincioase, fără educaţie, porniţi, din plecare, să-şi căsăpească muşteriii şi 2) Candidaţii sînt o adunătură de semi-handicapaţi, în plină criză sufletească, bolînzi, vulnerabili pînă la leşin.

Iată ce ţi se cere: A) Să fii politicos (nu cum eşti dumneata de obicei, o fiară sîngeroasă şi grobiană). B) Să te exprimi clar (nu să bălmăjeşti cuvinte fără sens, cum oi fi făcînd la cursurile dumitale). C) Să adopţi un ton rece, analitic, fără consideraţiuni negative privind candidatul sau tema lui de cercetare. (Chiar şi cînd respingi, trebuie să fii tandru, pozitiv, încurajator.) D) Să nu te declari incompetent şi nici neîncrezător faţă de proiectul pe care urmează să-l evaluezi. (Adică poţi fi incompetent, cu condiţia să n-o spui, iar dacă proiectul în discuţie ţi se pare bezmetic, e preferabil să-l declari promiţător. În nici un caz nul.)

E) Să nu te referi la vîrsta sau naţionalitatea candidatului. (Să nu zici, de pildă, că „pentru vîrsta lui“, candidatul are o excelentă – sau lamentabilă – performanţă). F) Să eviţi orice remarcă întemeiată pe o experi